Ultima oră
„Avem o clauza contractuală”! Victor Angelescu, dezvăluie întelegerea cu Petrolul după golul fabulos marcat de Rareş Pop | EXCLUSIV „Avem o clauza contractuală”! Victor Angelescu, dezvăluie întelegerea cu Petrolul după golul fabulos marcat de Rareş Pop | EXCLUSIV
Lovitură dată de echipa din play-off care atacă titlul în SuperLiga: "Creşte sănătos. Deja a intrat pe porţile naţionalei" | EXCLUSIV Lovitură dată de echipa din play-off care atacă titlul în SuperLiga: "Creşte sănătos. Deja a intrat pe porţile naţionalei" | EXCLUSIV
Aflat pe final de contract cu Manchester United, Harry Maguire a semnat Aflat pe final de contract cu Manchester United, Harry Maguire a semnat
Surpriză de proporţii! Romanchuk pleacă de la Craiova şi semnează cu o echipă din Bundesliga: 3.000.000 de euro Surpriză de proporţii! Romanchuk pleacă de la Craiova şi semnează cu o echipă din Bundesliga: 3.000.000 de euro
Nicolae Dică nu spune nu unei reveniri la FCSB! Condiţia pusă de fostul antrenor al „roş-albaştrilor” Nicolae Dică nu spune nu unei reveniri la FCSB! Condiţia pusă de fostul antrenor al „roş-albaştrilor”
Mesaj acid pentru Mircea Lucescu din partea unui fost elev: „Nu m-ai lăsat să îmi văd mama în comă şi nu am apucat nici să îmi iau rămas bun de la ea” Mesaj acid pentru Mircea Lucescu din partea unui fost elev: „Nu m-ai lăsat să îmi văd mama în comă şi nu am apucat nici să îmi iau rămas bun de la ea”

10 motive pentru care "U" Cluj a devenit o forţă în Superliga!

U Cluj Publicat de Cătălin Suciu astăzi, 16:12
mail-share icon Email

Universitatea Cluj se luptă la titlu alături de Craiova. Cele două echipe conduc play-off-ul. Dacă pentru olteni, titlul e un obiectiv în fiecare an, "Şepcile roşii" vin după o perioadă de mediocritate ş,i pentru prima dată, şi-au permis să se gândească la câştigarea trofeului suprem din fotbalul românesc.  Iată zece motive pentru care formaţia lui Bergodi e îndreptăţită să spere la campionat.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38242/22403437/1/rapid-bucuresti-universitatea-cluj-play-off-superliga-superbet-5-04-2026.jpg

 

1. Sabău, arhitectul schimbării

Plecat de la cârma echipei în acest sezon, Ioan Ovidiu Sabău e cel care şi-a pus amprenta definitorie asupra clubului în ultimii ani. Fostul internaţional a revenit în antrenorat şi a început reconstrucţia Universităţii. A încercat, în primul rând, să schimbe mentalitatea. Dintr-o echipă mică, care lupta pentru supravieţuire, U Cluj a ajuns un ghimpe pentru orice adversar. După promovare, Sabău a crescut nivelul, a cerut fotbalişti, a pus condiţii, a solicitat îmbunătăţirea condiţiilor de pregătire.  Sub conducerea sa, U Cluj a ajuns în finala Cupei României în 2023, fiind învinsă la penalty-uri de Sepsi, formaţie antrenată atunci de italianul Bergodi. 

După ratarea finalei, a luat-o de la capăt în vară, cu o echipă la care rămăseseră cinci fotbalişti sub contract. A refăcut tot, a continuat să schimbe din temelii modul de raportare al Universităţii la fotbal şi a reuşit să califice pentru prima dată în istorie echipa în cupele europene.  Cu o identitate de joc bine definită, cu un fotbal de posesie, ofensiv, U a devenit o forţă în Superliga, iar Bergodi dezvoltă construcţia primită de la Sabău.

2. Lotul de fotbalişti

Cel mai echilibrat din ultimii ani. Dacă în trecut U Cluj avea un prim unsprezece bun, sub comanda lui Sabău, în momentul în care lipseau doi sau trei titulari, cei de pe bancă nu se ridicau la acelaşi nivel. În prezent, situaţia diferă total: ca un exemplu, la ultimul meci, din Giuleşti, Universitatea nu l-a avut pe Macalou, om de bază, dar rezerva Stanojev a ieşit omul meciului. În defensivă echipa e acoperită, de asemenea, Bergodi avându-l punct fix pe Coubiş, lângă care evoluează atât Cristea, cât şi Cisse. Şi Capradossi e o variantă bună pentru poziţia de fundaş central.

3.Forţă ofensivă

Echipa lui Bergodi înscrie foarte mult. Cu 53 de goluri reuşite, ”U” are al doilea cel mai bun atac, după Universitatea Craiova.

Tridentul Macalou, Lukic, Mendy face ravagii între adversare. Lukic e golgheterul campionatului cu 16 reuşite, Macalou are 6 goluri şi zece pase de gol, iar Mendy are 5 goluri şi 4 pase decisive în 11 apariţii.

În spatele lor se remarcă şi Drammeh, o altă surpriză din lotul clujenilor. Titluarizat cu regularitate de italian, internaţionalul gambian are 5 reuşite în 16 partide şi e punct fix la centrul terenului.  Alături de fotbaliştii ofensivi de calitate, apar şi veteranii Nistor, Bic şi  Chipciu, apoi luptători precum Mikanovic sau Stanojev.

4. Organizare si reinventare

De când a preluat echipa, Begodi a construit de jos, din apărare. A pus accent în primele meciuri pe organizarea defensivă, unde Universitatea era deficitară, iar cu timpul a crescut intensitatea la mijloc şi a organizat şi atacul. A schimbat sistemul de joc, într-un 4-3-3 mobil, cu tranziţii rapide şi atacuri fulger. Preferă să renunţe la posesie în anumite meciuri şi îşi pune în aplicare viteza, atacul direct spre poarta adversă.  Antrenorul e unul dintre atuurile echipei. Are fler şi inspiraţie şi simte jocul, schimbând şi la pauză de multe ori. Se adaptează repede în orice situaţie.  Bilanţul de la venirea sa? 24 de meciuri, 19 victorii, 2 remize şi 3 înfrângeri.

5.Linişte şi libertate totală

Fără patron care să pună presiune pe banca tehnică sau pe fotbalişti, stafful care lucrează la Universitatea are acest mare avantaj de a avea întotdeauna ultimul cuvânt în orice decizie sportivă.  Antrenorul e în  iarbă, conducătorul rămâne în lojă.  Bergodi alege primul "11" exact cum consideră, fără a primi nici măcar sugestii.  Dacă echipa pierde,  nu e tras la răspundere. Nu joacă cu presiunea unor patroni gata să îşi epateze ideile fotbalistice în emisiuni sau în public.

6.Stabilitate financiară

Din punct de vedere financiar, U se află în cea mai bună perioadă din istorie. Are un buget de aproximativ 10 milioane de euro, nu are nici o datorie nici la stat să la angajaţi. Salariile se plătesc întotdeauna la timp, nu sunt litigii, iar stabilitatea ajută atragerea jucătorilor. Dacă în trecut fotbaliştii fugeau de U, acum cei din club primesc sute de propuneri din partea unor agenţi.

7. Cooptarea lui Răzvan Zamfir

Aducerea lui Răzvan Zamfir de la marea rivală CFR Cluj este unul dintre cele mai importante "transferuri" reuşite de U Cluj. Artizanul unor mutări de senzaţie în Gruia, unde i-a adus, între alţii, pe Sava, pe Bîrligea, Biliboc sau Matei Ilie, Zamfir conduce departamentul de scouting la U.  Iar rezultatele s-au văzut imediat: Coubiş, Oucasse Mendy sau Stanojev au ajuns la Cluj la propunerea aşa.  Oficialul Universităţii pregăteşte şi alte "surprize" pentru perioada de transferuri din vară.

8. Finanţare publică şi sponsori tot mai mulţi

În afară de susţinerea din fonduri publice, de aproximativ 2,5 milioane de euro,  25-30% din totalul bugetului, clubul a reuşit să atragă sponsori importanţi ca Banca Transilvania,  Superbet, DeLonghi, Irum sau AROBS Transilvania. Alături de aceştia sunt zeci de parteneri care contribuie la bugetul clubului. Sunt contracte semnate care au crescut anual. Clubul a pornit de jos, din liga a patra şi a crescut organic, fiind în prezent pe profit, lucru extrem de rar în fotbalul românesc.

9. Condiţii şi infrastructură

Când merge în deplasări sau în cantonamente centralizate de pregătire, U Cluj  nu face rabat de la nimic şi le oferă jucătorilor cele mai bune condiţii. Universitatea are în sfârşit şi un teren de iarbă pe care se poate antrena în condiţii excelente, iar gazonul de pe Cluj Arena, unul hibrid, e printre cele mai bune din ţară.

10. Bazinul de fani

În play-off -ul de anul trecut clubul a avut o medie de aproximativ 18.000 de suporteri pe teren propriu,   fiind în top.  Deşi stadionul e greu de umplut , având peste 30.000 de locuri, U atrage fani şi cel mai probabil va depăşi recordul din sezonul trecut.  Aproape de echipă, vocali, fanii pot ajuta decisiv atunci când jocul nu funcţionează.

 

mail-share icon Email
viewscnt

U Cluj

Ultimele articole Toate articolele