Adrian Mutu a fost aproape să revină la CFR Cluj după plecarea lui Antonio Folha. Fostul internaţional a ajuns la un acord cu Neluţu Varga, dar s-a răzgândit în ultimul moment.
Citește și

Urma să preia echipa alături de Cristi Săpunaru, dar în cele din urmă nu şi-a asumat riscul, iar CFR a mers pe mâna lui Şumudică.
Mutu a dezvăluit că refuzul său s-a datorat şi modului în care a plecat de la CFR, la prima sa experienţă ca antrenor în Gruia. S-a întâmplat în 2024, după ce clujenii au fost eliminaţi din Cupa României de Corvinul Hunedoara, după un scor umilitor 0-4.
Antrenorul a avut atunci un conflict deschis cu grecul Panagiotis Tachtsidis, eliminat în minutul 11al disputei de la Hunedoara. Mutu e convins că unii dintre jucătorii săi nu şi-au apărat corect şansele la acel meci.
”După acel 0-4 cu Corvinul, am avut nişte pretenţii de la Neluţu, de a renunţa la anumiţi jucători. După părerea mea, nu şi-au apărat corect şansele şi nu aveau o viaţă sportivă corectă. Eu aşa cred, că nu şi-au apărat corect şansele. Din experienţa mea.
N-aveai cum! Aveam la CFR o medie de puncte de echipă campioană. N-avea cum să fie discrepanţa asta de atitudine de la un meci la altul. Era clar că jucătorii voiau să scape de mine. I-am spus lui Varga că aş vrea ca aceşti trei jucători să plece imediat de la echipă. Nu pot să dau nume. Doar unul mai este şi acum. Când iei roşu în minutul 11... (n.r. – Panagiotis Tachtsidis)
Eu am aplicat nişte amenzi. Am impus un program şi un comportament pe care ar trebui să-l aibă jucătorii. Erau probleme foarte serioase. Pentru un fotbalist, să întârzie la masă sau la antrenament... Nu-i face onoare. Au fost multe alte lucruri foarte grave”, a declarat Adrian Mutu, potrivit digisport.ro.
Echipa folosită de CFR Cluj la meciul cu Corvinul din 2024: Sava - Manea, Mogoş, Boben, Camora - Keita, Muhar, Tachtsidis - Deac, Michael, Otele
Rezerve: Hindrich, Radu, Mamic, Aussi, Filip, Fică, Falco, Serebe, Bîrligea
