Ultima oră
Victor Angelescu i-a anunţat plecarea lui Andrei Şucu: „Se va duce acolo!” Ce spune despre faptul că a fost titular cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV Victor Angelescu i-a anunţat plecarea lui Andrei Şucu: „Se va duce acolo!” Ce spune despre faptul că a fost titular cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV
VIDEO | Daniel Pancu, discurs fără menajamente cu privire la Andreu Şucu. ”Nu are cum să îl ducă mintea la anii ăştia” VIDEO | Daniel Pancu, discurs fără menajamente cu privire la Andreu Şucu. ”Nu are cum să îl ducă mintea la anii ăştia”
Andrei Şucu, pus la zid după primul meci ca titular la Rapid: „E forţat pentru că tatăl lui e patronul echipei!” | VIDEO EXCLUSIV Andrei Şucu, pus la zid după primul meci ca titular la Rapid: „E forţat pentru că tatăl lui e patronul echipei!” | VIDEO EXCLUSIV
Tatăl lui Jude Bellingham convocat în echipa Angliei la categoria peste 50 de ani Tatăl lui Jude Bellingham convocat în echipa Angliei la categoria peste 50 de ani
VIDEO | ”Îmi doresc să joc din ce în ce mai mult”. Andrei Şucu speră să prindă mai multe minute VIDEO | ”Îmi doresc să joc din ce în ce mai mult”. Andrei Şucu speră să prindă mai multe minute
VIDEO | ”Să muncim mai bine şi să ne jucăm şansa până la final”. Valentin Suciu, dezamăgit că nu s-a putut obţine un rezultat pozitiv pe Giuleşti VIDEO | ”Să muncim mai bine şi să ne jucăm şansa până la final”. Valentin Suciu, dezamăgit că nu s-a putut obţine un rezultat pozitiv pe Giuleşti

Aleksander Ceferin, şeful UEFA, anunţă că nu va candida la preşedinţia FIFA

Fotbal Internațional Publicat pe 24 aug 2026
mail-share icon Email

Aleksander Ceferin, preşedintele puternicei confederaţii europene de fotbal (UEFA), nu va candida la preşedinţia FIFA la următoarele alegeri din martie 2027, a anunţat acesta într-un interviu acordat podcastului britanic „The Rest is Politics”, informează AFP.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38127/22656128/1/profimedia-1026252268.jpg

 

Preşedinte al UEFA din 2016, Ceferin este unul dintre principalii oponenţi ai actualului preşedinte al FIFA, Gianni Infantino, care se află într-o criză de când a eşuat proiectul său controversat de a deschide forul mondial către investitori.

"Nu sunt interesat" de preşedinţia FIFA, a declarat Ceferin. "Îmi place UEFA şi munca pe care o desfăşor acolo", explică el, adăugând că "credibilitatea mea (ca adversar al lui Infantino) este mult mai mare dacă nu sunt interesat de această funcţie". Slovenul în vârstă de 58 de ani, al cărui mandat la conducerea UEFA se încheie în 2027, adaugă că doreşte să "se bucure de viaţă", dar a menţinut până acum suspansul cu privire la intenţia sa de a candida din nou sau nu.

Sub conducerea sa, UEFA a anunţat că va boicota toate competiţiile organizate de forul mondial - inclusiv Cupele Mondiale -, o ameninţare reiterată în ciuda retragerii proiectului lui Infantino, a cărui demisie o solicită forul european. "Prima opţiune este ca el să-şi dea seama că nu are sprijinul (necesar pentru realegerea sa). (...) Cealaltă opţiune este ca el să participe la scrutin, dar în acest caz, cred că vom avea un candidat împotriva lui. Încă nu ştiu cine", explică Ceferin, care afirmă că nu a mai vorbit de la începutul crizei cu italianul de origine elveţiană, fost secretar general al UEFA.

"Să reunim familia fotbalului"

Potrivit diverselor surse media, canadianul Victor Montagliani, preşedintele CONCACAF (Confederaţia Americii de Nord şi a Caraibelor), ar putea fi un candidat de opoziţie faţă de Infantino. Alături de UEFA, CONCACAF este confederaţia care îşi exprimă cel mai puternic opoziţia faţă de preşedintele FIFA, la fel ca şi AFC din Asia, cele trei confederaţii semnând recent un text comun pentru a "reuni familia fotbalului" în spatele cauzei lor.

"Vrem să dezvoltăm fotbalul în fiecare dintre cele 211 de federaţii membre ale noastre din întreaga lume. Unele, din păcate, nu au nevoie de asta şi nu doresc ca celelalte să progreseze, dar trebuie să reducem decalajul dintre ţările mari şi toate celelalte", a declarat duminică, într-un interviu publicat de FIFA, Infantino, care s-a întâlnit cu Montagliani în acest weekend în cadrul unei reuniuni a Uniunii Caraibiene de Fotbal (CFU) din Republica Dominicană.

"Ceea ce aud eu este că ei (FIFA) joacă cartea 'Europa arogantă este împotriva noastră'", declară Ceferin în podcast. "Dar cred că cineva ar trebui să-i reamintească (lui Infantino) că este european şi că a fost susţinut de UEFA".

Alegerile pentru preşedinţia FIFA vor avea loc în martie 2027 la Rabat, prin votul majorităţii celor 211 de membri. Infantino este, deocamdată, singurul candidat declarat.

 

mail-share icon Email
viewscnt