Ultima oră
VIDEO | Alaves - Barcelona 1-0. Catalanii s-au relaxat după ce au devenit campioni VIDEO | Alaves - Barcelona 1-0. Catalanii s-au relaxat după ce au devenit campioni
Paris Saint-Germain a câştigat al 14-lea titlu de campioană a Franţei şi al 5-lea consecutiv Paris Saint-Germain a câştigat al 14-lea titlu de campioană a Franţei şi al 5-lea consecutiv
Filipe Coelho a bifat primul trofeu ca antrenor. ”Toată lumea a lucrat foarte mult” Filipe Coelho a bifat primul trofeu ca antrenor. ”Toată lumea a lucrat foarte mult”
Manchester City câştigă restanţa cu Crystal Palace şi rămâne în cursa pentru titlu Manchester City câştigă restanţa cu Crystal Palace şi rămâne în cursa pentru titlu
Discursul lui Chipciu, după ce Universitatea Cluj a pierdut Cupa României: ”Cred că-i a treia sau a patra finală pierdută!” 

Discursul lui Chipciu, după ce Universitatea Cluj a pierdut Cupa României: ”Cred că-i a treia sau a patra finală pierdută!”
Lazio - Inter 0-2. Cristian Chivu face istorie! A reuşit eventul în Italia Lazio - Inter 0-2. Cristian Chivu face istorie! A reuşit eventul în Italia

Ana Bărbosu, suspendată provizoriu din data de 5 mai

Gimnastica Publicat de Daian Cutu pe vineri, 16:15
mail-share icon Email

International Testing Agency a anunţat, pe site-ul oficial, că gimnasta Ana Bărbosu, despre care săptămâna trecută presa sportivă a scris că a fost sancţionată doi ani pentru că nu a fost găsită de trei ori de agenţii antidoping pentru testare, a fost suspendată provizoriu din data de 5 mai. 

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38218/22437344/1/barbosu.jpg

 

10 decembrie 2025 este data trecută pe site-ul ITA ca "data încălcării" regulilor.

Bărbosu cere ca dosarul să fie judecat de Divizia antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv.

"International Testing Agency (ITA), care coordonează un program antidoping independent în numele World Gymnastics, confirmă că a acuzat-o pe gimnasta română Ana Maria Bărbosu de încălcarea regulilor antidoping (ADRV) pentru trei nerespectări ale obligaţiei de a comunica locul unde se află, comise într-o perioadă de 12 luni.

ITA confirmă că gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost acuzată de o ADRV în temeiul articolului 2.4 din Regulamentul Antidoping al Federaţiei Mondiale de Gimnastică (World Gymnastics ADR) pentru comiterea a trei încălcări ale obligaţiei de a-şi comunica localizarea într-o perioadă de 12 luni.

În plus, în conformitate cu Codul mondial antidoping şi cu articolul 7.4.2 din Regulamentul antidoping al World Gymnastics, sportivei i-a fost impusă o suspendare provizorie.

Sportiva a solicitat ca dosarul să fie trimis spre judecare la Divizia antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv, unde va avea ocazia să prezinte explicaţii şi dovezi cu privire la fiecare dintre cele trei încălcări ale obligaţiei de a-şi comunica locaţia.

În conformitate cu delegarea de către World Gymnastics a programului său antidoping către ITA, instrumentarea cazului este gestionată în întregime de ITA.

Având în vedere că procedura este în curs, nu se vor face alte comentarii"
, este anunţul ITA.

Sportivii incluşi într-un grup de testare înregistrat (RTP), precum Ana Maria Bărbosu, au obligaţia de a furniza zilnic informaţii privind locul unde se află, precum şi un interval de timp specific de 60 de minute în fiecare zi în care vor fi disponibili pentru testare. Scopul este de a permite organizaţiilor antidoping să localizeze sportivii pentru testări neanunţate în afara competiţiei. Orice combinaţie de trei teste ratate (care se referă la indisponibilitatea sportivilor în intervalul de 60 de minute) şi/sau neîndeplinirea obligaţiilor de raportare (cauzate de eşecul sportivilor de a furniza informaţii exacte privind locul în care se află) comise într-o perioadă de douăsprezece luni constituie o încălcare a regulilor antidoping (ADRV), conform articolului 2.4 din Regulamentul Antidoping al Federaţiei Mondiale de Gimnastică şi din Codul Mondial Antidoping.

La 28 aprilie, presa sportivă a scris că Ana Bărbosu a fost sancţionată doi ani de Agenţia Internaţională de Testare pentru că nu a fost găsită de trei ori de agenţii antidoping pentru a fi testată, în decursul de 12 luni. Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat atunci că în mod sigur sportiva va face apel. De asemenea, federaţia a precizat în acel moment, într-un comunicat, că sportiva încă nu a fost suspendată.

În martie, Ana Maria Bărbosu a câştigat titlul de Gimnasta anului 2025, în campania lansată de forul european de profil (European Gymnastics).

În 2025, Ana Maria Bărbosu (19 ani) a cucerit patru medalii la Campionatul European de la Leipzig. În prezent ea este studentă la Stanford University, pentru care evoluează în competiţiile universitare din SUA.

mail-share icon Email
viewscnt

Gimnastica

Ultimele articole Toate articolele