Ultima oră
Sergio Ramos, eliminat la al patrulea meci jucat pentru Monterrey, în campionatul Mexicului Sergio Ramos, eliminat la al patrulea meci jucat pentru Monterrey, în campionatul Mexicului
Simeone laudă Barcelona după revenirea de la Madrid: ”Este cea mai bună echipă din La Liga” Simeone laudă Barcelona după revenirea de la Madrid: ”Este cea mai bună echipă din La Liga”
Irina Begu, jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia WTA Irina Begu, jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia WTA
VIDEO | Sepsi - Gloria Buzău, astăzi, de la 20:00, în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! Covăsnenii sunt favoriţi VIDEO | Sepsi - Gloria Buzău, astăzi, de la 20:00, în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! Covăsnenii sunt favoriţi
Gigi Becali, reacţie surprinzătoare după ce Marius Şumudică a făcut acuzaţii de rasism la finalul meciului FCSB - Rapid: „Aşa se numesc ei, ţigani. Este ca un fel de marcă a lor” | VIDEO EXCLUSIV Gigi Becali, reacţie surprinzătoare după ce Marius Şumudică a făcut acuzaţii de rasism la finalul meciului FCSB - Rapid: „Aşa se numesc ei, ţigani. Este ca un fel de marcă a lor” | VIDEO EXCLUSIV
David Miculescu, OUT! Becali a făcut anunţul bombă chiar după derby-ul cu Rapid: „Nu ai ce să faci” | VIDEO EXCLUSIV David Miculescu, OUT! Becali a făcut anunţul bombă chiar după derby-ul cu Rapid: „Nu ai ce să faci” | VIDEO EXCLUSIV

Andrei Dascălu continuă să fie fără înfrângere! 11-0 şi se pregăteşte pentru cucerirea centurii Angliei! "Victoria i-o dedic mamei mele" | EXCLUSIV

Box Publicat de Tudor Moisa ieri, 19:36
mail-share icon Email

Andrei Dascălu a obţinut o victorie importantă, vineri seară, la Londra. După o pauză de un an şi în plin proces de pregătire pentru cucerirea centurii Angliei, pugilistul român a învins un adversar care, în mod normal, boxează la o categorie superioară.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38221/21968388/1/480294031-1150566786451470-6805492272577057075-n.jpg

Andrei "The Boom" Dascălu a revenit cu succes în ring! După o pauză de un an, cauzată de o problemă personală, sportivul român a evoluat în gala de box "Champions in the Making".

Peste câteva luni, Andrei va lupta pentru centura Angliei, iar o victorie ar însemna un pas uriaş în carieră. Până atunci, el se antrenează, iar vineri seară a boxat împotriva lui Bahadur Karami, un adversar de categorie superioară. Andrei a câştigat la puncte şi astfel a ajuns la un bilanţ de 11 victorii şi 0 înfrângeri. După meci, pugilistul de 26 de ani a oferit o reacţie pentru Prima Sport.

Andrei a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au venit să îl vadă, unii chiar şi din alte ţari. El a punctat faptul că biletele la gală nu au fost ieftine, motiv pentru care este extrem de recunoscător pentru susţinerea de care a avut parte.

"Biletul a fost 60 de lire, nu e de toată lumea. Plus transportul, sunt multe chestii. Nu e ieftin în Londra când vrei să mergi la o gală. Oamenii au cumpărat bilet, şi-au făcut timp să vină. Mi-am făcut comunitatea mea. Mică, dar uşor, uşor, se face mai mare şi văd că oamenii vin la meciuri. Le mulţumesc pentru asta.

Au fost oameni care au venit şi din alte ţări să mă vadă şi acesta este un lucru mare pentru mine. De exemplu, domnul Andreicuţ sau doi colegi de-ai mei, pe care i-am avut când trăiam în Spania, care şi-au luat bilet şi au venit special pentru meci. Nici nu am cuvinte! Mă bucur că au venit, au fost alături de mine şi i-am făcut mândri!", a declarat Andrei Dascălu pentru Prima Sport.

Andrei a povestit cum a decurs lupta şi care sunt planurile lui în acest moment. Pugilistul român a scos în evidenţă forţa pe care a avut-o Karami în disputa de vineri şi a spus că ar urma să mai aibă o partidă înainte de duelul pentru centura Angliei.

"Am câştigat la puncte, mi-am dat seama din primele două reprize dacă să risc mai mult sau nu. Adversarul ducea la pumni, plus că el a venit de la o categorie mai mare, categoria lui e la 81 de kg, în mod normal.

Am zis să nu forţez, am simţit că pot să îl bat la puncte, mă gândeam că mă risc cam mult dacă încerc să îl pun jos. Am văzut că tot venea în faţă, iar la un moment dat, în ultimele două reprize, mă dureau deja pumnii, eram vânăt. M-am mulţumit cu victoria la puncte. Am ştiut din prima că va fi greu cu adversarul acesta, dar a zis şi antrenorul meu că nu se aştepta să fie chiar atât de greu. Şi chiar i-am dat lovituri clare, l-am prins ca lumea, dar zici că avea un motor pus! 

Am avut mari emoţii cu câteva zile înainte, pentru că ştiam ca vor veni mulţi români, dar în ziua meciului nu mai aveam niciun sentiment, doar îmi doream să intru în ring, să mă bat.

Am avut emoţii cu câteva zile înainte nu pentru meci, ci pentru eveniment şi legat de lumea care venea. Cred că o să mai facem încă un meci de pregătire. Următorul meci ar urma să fie cu un adversar din categoria mea. Aş putea, totuşi, merge direct la meciul pentru centură, i-a plăcut antrenorului cum m-am mişcat, dar meciul eliminatoriu ar fi undeva prin iulie sau august şi e mai ok să mai am un meci, să nu stau până atunci", a povestit Andrei.

Victoria i-o dedică mamei, care trece prin momente complicate, fiind diagnosticată cu cancer. Andrei a dezvăluit că mereu este cu gândul la ea, în special când se motivează.

"Victoria i-o dedic, în primul rând, mamei mele, pe toate i le dedic ei. Ea a fost prima în capul meu când mă motivam. Ea mereu ne-a ajutat, a muncit. În al doilea rând, soră mea şi taică meu, iar după oamenii care şi-au făcut timp să vină. Le-o dedic lor, dar în primul rând pentru maică mea, pentru că are şi problema respectivă şi mereu e în mintea mea", a mai spus Andrei Dascălu.

Felicitări, Andrei!

 

 

mail-share icon Email
viewscnt

Box

Ultimele articole Toate articolele