Ultima oră
VIDEO | Atletico Madrid - Deportivo La Coruna 1-0. Oaspeţii au ratat o ocazie uriaşă la ultima fază VIDEO | Atletico Madrid - Deportivo La Coruna 1-0. Oaspeţii au ratat o ocazie uriaşă la ultima fază
VIDEO | Lazio - Parma 2-1. Continuă sezonul de vis al romanilor VIDEO | Lazio - Parma 2-1. Continuă sezonul de vis al romanilor
Romanian Wolves, eşec clar cu Lusitanos, una din forţele Rugby Europe Super Cup Romanian Wolves, eşec clar cu Lusitanos, una din forţele Rugby Europe Super Cup
Discursul lui Reghecampf după victoria mare din derby-ul cu Rapid. De ce l-a scos pe Garita în minutul 42 Discursul lui Reghecampf după victoria mare din derby-ul cu Rapid. De ce l-a scos pe Garita în minutul 42
Infantino spune că se bucură de sprijinul majorităţii înainte de alegerile pentru şefia FIFA Infantino spune că se bucură de sprijinul majorităţii înainte de alegerile pentru şefia FIFA
VIDEO | Daniel Pancu, foarte afectat de ce s-a întâmplat cu FCSB. ”Regret enorm!” VIDEO | Daniel Pancu, foarte afectat de ce s-a întâmplat cu FCSB. ”Regret enorm!”

Andrei Nicolescu şi Mihai Stoica, şocaţi de decizia luată de Rareş Vidican în Dinamo - „U” Cluj: „Faza asta este una la care echipa nu trebuie să reia meciul” | VIDEO EXCLUSIV

Superliga Publicat de Marius Ivaşcu pe 26 aug 2026
mail-share icon Email

Andrei Nicolescu şi Mihai Stoica au comentat faultul făcut de Alibek Aliev, atacantul lui „U” Cluj, în startul meciului cu Dinamo.

 

 

 

 

Dinamo a revenit la şefia Superligii după victoria 2-1 cu U Cluj. Dinamo a avut un avantaj de două goluri după reuşitele lui Danny Armstrong, în minutele 34 şi 49. „Câinii” au rămas însă în inferioritate numerică după eliminarea lui Alexandru Musi, din minutul 67, iar „U” Cluj a profitat şi a redus din diferenţă prin Drammeh, în minutul 77.

„Câinii” au ajuns la 13 goluri marcate în şase meciuri, având cel mai bun atac din primul eşalon.

Prezent în studioul emisiunii Fotbal Show, Andrei Nicolescu a fost nemulţumit de maniera de arbitraj a lui Rareş Vidican. Preşedintele lui Dinamo consideră că „U” Cluj nu trebuia să termine meciul în 11 jucători. Cel vizat în principal de oficialul „câinilor” a fost Alibek Aliev, cel care a avut o intervenţie dură asupra unui adversar în minutul 9, părere cu care a fost de acord şi Mihai Stoica.

Andrei Nicolescu: Un meci foarte echilibrat, în care noi am speculat mai bine. Pe de altă parte, U Cluj a stat foarte bine în teren.

Au fost foarte, foarte agresivi. Sunt efectiv nişte faze care ar fi trebuit să schimbe meciul în sens invers. Nişte faze la care U Cluj trebuia să ia cel puţin un cartonaş roşu. E o fază pe care, în viteza meciului, nu ai cum să o vezi, dar dacă o analizezi după, la camera VAR, nu ai cum să nu vezi intenţia şi să nu dai roşu.

N-ai cum. Este intenţie clară de lovitură. El o face pentru că pretinde că a fost faultat şi nu i s-a dat fault şi atunci se răzbună singur.

Mihai Stoica: Roşu 100%, nu 99%, 100%. Nu ai voie să ignori aşa ceva. Se uită aşa cinic... E roşu clar. Pe vremuri era suspendat pe probă video. Mi-e dor de proba video.

Faza asta este una la care echipa nu trebuie să reia meciul. Nu se poate să nu fie chemat la VAR. Pentru asta este VAR-ul, pentru a nu se trece cu vederea. Asta este brutalitate. Nu-mi vine să cred, nu văzusem faza.

 

mail-share icon Email
viewscnt

Superliga

Ultimele articole Toate articolele