
Dorin Rotariu s-a alăturat şi el proiectului Doar Dinamo Bucureşti, prin care fanii Peluzei Cătălin Hîldan vor să cumpere pachetul majoritar al clubului, cu sprijin de la suporteri. A emis un comunicat de presă prin intermediul paginii de Facebook, prin care anunţă următoarele.
Citește și
”Dorin, bine ai venit cu inima acasă!
El este noul membru Elită al Programului Doar Dinamo Bucureşti, cu un abonament de 1948 de euro pe an. Nu vom uita niciodată bucuria lui de a juca fotbal şi bucuria primului gol la Dinamo, atunci când a alergat să-şi îmbrăţişeze mama, ca semn de dragoste şi recunoştinţă.
În gestul lui am văzut un rezumat al întregii copilării a unui băieţel care se apucă de fotbal. De cele mai multe ori, devenirea ca fotbalist este visul tatălui, dar cea care îl duce în fiecare zi la antrenament este mama. O mamă care îşi petrece o parte din viaţă privind prin gard fiecare reuşită şi fiecare căzătură a fiului. Copilul s-a făcut mare şi este fotbalist. S-a schimbat mult. Dar educaţia primită acasă a rămas.
Acum, Dorin a făcut acelaşi gest faţă de clubul care l-a crescut pentru un timp şi faţă de noi, cei de dincolo de gard, care l-am îndragit, care am crezut în el şi care am cântat pentru el. Haita celor care n-au uitat că au trecut şi pe aici este tot mai mare. Îi aşteptam pe toţi cei cărora Dinamo le-a dăruit şansa de a se afirma, de a deveni nume importante în fotbal”, se arată în comunicatul PCH.
Ionuţ Negoiţă vinde Dinamo pentru o sumă simbolică de un leu, pentru că datoriile clubului se ridică la câteva milioane de euro. Speculaţiile cu privire la suma exactă erau multe, dar se învârteau în jurul a două milioane de euro. În realitate, însă, ele sumt mai mari sau au crescut între timp.
Datoria totală ajunge la 3,235.000 de euro. În această perioadă, Dinamo s-ar putea vinde. Ionuţ Negoiţă este în contact cu două entităţi din Spania, dar şi APDP şi PCH şi-au manifest intenţia de a cumpăra clubul. ADPD a fost deja la o rundă de negocieri cu Negoiţă, dar Peluza Cătălin Hîldan a anunţat că este gata să ia legătura cu patronul pentru achiziţionarea pachetului majoritar.
Problemele sunt însă destul de mari. Jucătorii au intrat în şomaj tehnic, iar clubul a fost la un pas să nu ia licenţa. În cele din urmă, fanii au făcut rost de bani şi i-au donat clubului.
