
Fanii lui Dinamo au în plan preluarea clubului! Totul se va finaliza, potrivit declaraţiilor lui Alexandru Anghel, membru ”Doar Dinamo Bucureşti”, după ce programul va aduna peste 10.000 de oameni. Până atunci, suporerii vor să mai ia 10% din pachetul de acţiuni. Ei promit şi să ofere 200.000 de euro clubului, pentru a trece mai repede peste momentele grele din punct de vedere financiar.
Citește și
”Nu ne gândim, o să şi luăm aceste acţiuni. Probabil că o să semnăm contractul mâine. Vom ajuta şi clubul cu o sumă importantă de 200.000 de euro, iar din banii aceştia se vor plăti un salariu al fotbaliştilor şi cheltuielile curente, baremul de arbitraj, deplasările echipei şi o mică parte către ANAF. E ultimul hop înainte de preluarea clubului de către DDB. Dacă reuşim şi lucrurile iau o turnură favorabilă nouă, o să ajungem şi la preluarea clbului. Noi tot vorbim de cei 10.000 de socios, moment în care vom prelua clubul. Până acum, din păcate, suntem 7.000. Ne mai trebuie 3.000 de oameni. Îi aşteptăm alături de noi.
Negocierile au fost foarte avansate, urmând ca vineri să facă plata în contul clubului. Din păcate, oamenii nu au fost serioşi şi nu au plătit. Li s-a mai dat un termen de plată până ieri, nu au plătit nici ieri şi a fost prelungit termenul până astăzi. Mi-aş dori din tot sufletul ca în ultimul ceas să vină banii, dar am mari îndoieli”, a spus Alexandru Anghel pentru prosport.ro.
În ultimele luni, pentru preluarea pachetului majoritar de la Ionuţ Negoiţă, tot mai multe entităţi au încercat să facă tranzacţia. Au intrat în negocieri cu el, dar din diferite motive actele nu s-au semnat. Există posibilitatea să se fi speriat de datoriile uriaşe pe care le are Dinamo, de aproximativ 3 milioane de euro.
Şi fanii au încercat să preia clubul. Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo a intrat în tratative cu Negoiţă, în timp de Asociaţia Doar Dinamo Bucureşti şi-a manifestat intenţia. De altfel, aceasta din urmă deţine 10.06% din club. Pe lângă suma pe care o vor strânge şi o vor duna clubului, suporterii din programul ”Doar Dinamo Bucureşti” au mai oferit peste 500.000 de euro.
Suporterii lui Dinamo implicaţi în proiectul ”Doar Dinamo Bucureşti” au început un nou demers pentru ajutorul financiar oferit clubului din ”Ştefan cel Mare”. Aceştia au vândut în mediul virtual bilete pentru partida cu Chindia Târgovişte, din play-out-ul Ligii 1, prima după pandemia de COVID-19, în valoare totală de peste 40.000 de lei. Au fost date 7.000 de bilete în primele 12 ore.
