Jez George, directorul sportiv de la Lincoln, a comentat transferul lui Andrei Coubiş.
Citește și

Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu Lincoln City pentru transferul jucătorului Andrei Coubiş (23 de ani). Transferul lui Andrei Coubiş în Championship reprezintă cea mai importantă vânzare din istoria Universităţii Cluj din punct de vedere financiar.
Potrivit înţelegerii dintre cele două cluburi, „U” Cluj va încasa 3 milioane de euro în schimbul fundaşului central şi va păstra un procent de 15% dintr-un eventual transfer viitor al jucătorului.
Jez George, directorul sportiv al celor de la Lincoln, l-a analizat pe internaţionalul român şi a menţionat motivele pentru care formaţia sa şi-a dorit acest transfer.
„Andrei are calităţi fizice de elită, joacă cu multă agresivitate, este calm şi sigur în posesie, se potriveşte perfect profilului pe care îl căutam pentru acest post şi are un potenţial uriaş. Odată cu transferul lui Calum Elder, precum şi cu sosirile lui Deji Elerewe şi Josh Honohan din ianuarie, considerăm că am încheiat campania de recrutare pentru acest compartiment al echipei.
Andrei a beneficiat de o pregătire excelentă la AC Milan în anii de formare, a avut un impact major la U Cluj din ianuarie şi până la finalul sezonului trecut, iar apoi a debutat la prima reprezentativă a României în această vară.
Echipa noastră de scouting a făcut o treabă excelentă identificându-l încă din sezonul trecut, într-un campionat din categoria a şasea, care nu oferea automat eligibilitate pentru statutul ESC (n.r. Elite Significant Contribution - mecanism privind obţinerea permisului de muncă în Anglia pentru fotbaliştii care nu îndeplinesc criteriile standard de eligibilitate, dar care demonstrează că au un nivel suficient de ridicat pentru a evolua în fotbalul englez) dar ştiind că acest lucru se va schimba dacă echipa sa se va califica în cupele europene, lucru care s-a şi întâmplat, iar el a evoluat într-un meci de calificare.
Din momentul în care Andrei a fost titular împotriva lui Dinamo Kiev, pe 9 iulie, ne-am intensificat interesul pentru el şi suntem încântaţi că am reuşit să-i obţinem semnătura înaintea unor cluburi din prima ligă din Europa.
După obţinerea permisului de muncă, Andrei va putea vorbi şi el despre această mutare, însă este clar că atracţia Angliei şi a fotbalului englez, stilul nostru de joc, atmosfera creată de fanii noştri atât acasă, cât şi în deplasare, ceea ce am realizat sezonul trecut şi modul în care dezvoltăm jucătorii au avut un rol important în decizia sa”, a declarat Jez George.
