Semnalele din ultimele săptămâni converg spre aceeaşi variantă: Gheorghe Hagi este pregătit să preia echipa naţională începând din vară, odată cu încheierea mandatului lui Mircea Lucescu pe banca României.
Citește și

În cadrul unei intervenţii televizate, jurnalistul Decebal Rădulescu a oferit detalii despre contextul în care fostul căpitan al „Generaţiei de Aur” a acceptat provocarea.
Potrivit acestuia, discuţiile nu s-au limitat la banca tehnică a primei reprezentative, ci au inclus un plan mai amplu, iniţiat în urmă cu mai mult timp de Gică Popescu.
Proiectul ar presupune alocarea a 15 milioane de euro din fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea sectorului de copii şi juniori, prin intermediul Federaţia Română de Fotbal.
Direcţionarea acestor sume către academii şi centre de formare ar reprezenta, conform informaţiilor apărute, una dintre condiţiile care au cântărit decisiv în acceptarea funcţiei de selecţioner de către Hagi.
Pentru a elimina orice suspiciune legată de un posibil conflict de interese, Gheorghe Hagi este pregătit să se retragă din structura de conducere a clubului Farul Constanţa înainte de a prelua echipa naţională.
Acţiunile deţinute de fostul căpitan al României ar urma să fie transferate către Marilena şi Kira Hagi, soţia şi fiica sa, astfel încât legătura directă cu gruparea de la malul mării să fie întreruptă oficial.
Pentru Hagi ar fi a doua experienţă pe banca primei reprezentative. Imediat după retragerea din activitate, el a acceptat să conducă selecţionata României, însă mandatul s-a încheiat rapid, odată cu ratarea calificării la Cupa Mondială din 2002, după barajul pierdut în faţa Sloveniei.
Cariera sa de antrenor a continuat la Bursaspor şi Galatasaray, apoi în Liga 1 la Poli Timişoara şi FCSB, pentru ca ulterior să construiască proiectul de la Viitorul Constanţa, devenit între timp Farul.
Până la instalarea oficială a lui Hagi, responsabilitatea calificării la turneul final din 2026 îi revine lui Mircea Lucescu. România nu a mai ajuns la un Campionat Mondial de 28 de ani, iar drumul trece prin baraj.
„Tricolorii” vor juca pe 26 martie, în deplasare, contra Turciei, în semifinala play-off-ului, iar în cazul unui succes vor disputa finala cu învingătoarea duelului dintre Slovacia şi Kosovo, tot pe teren străin, la cinci zile distanţă.
Dacă va depăşi acest obstacol, România va intra în Grupa D la Cupa Mondială din 2026, unde le va avea ca adversare pe Statele Unite ale Americii, Paraguay şi Australia.
