Corvinul Hunedoara este lider în eşalonul secund şi are şanse foarte mari de a evolua în Superligă în ediţia viitoare.
Citește și

Formaţia antrenată de Florin Maxim este lider absolut în Liga 2, având nu mai puţin de 14 puncte avans faţă de locul al treilea, cel care nu asigură promovarea directă la finalul play-off-ului, şi este singura echipă din primele două eşaloane care nu a pierdut în acest sezon.
La finalul acestei săptămâni, Corvinul va disputa primul meci din faza superioară a competiţiei. La Hunedoara vine Steaua Bucureşti, iar interesul pentru meci va fi unul ridicat.
Pentru a marca importanţa acestui meci şi, totodată, de a atrage lumea la stadion, conducerea clubului care a triumfat în Cupa României în urmă cu două sezoane a venit cu o propunere inedită: un suporter să urmărească meciul din tabela de marcaj a stadionului, asemeni meciurilor din trecut care se disputau cu o asistenţă peste capacitatea arenei.
"Pe bătrâna tabelă de scor s-au scris, de-a lungul anilor, sute de rezultate. Sute de poveşti. Bucurii care au ridicat tribunele în picioare, emoţii trăite la limită şi momente care au rămas pentru totdeauna în inimile noastre. De data aceasta, povestea poate fi a ta!
Prin tragere la sorţi, unul dintre abonaţii clubului nostru va avea ocazia unică de a urmări meciul cu Steaua chiar din...tabela stadionului. Un loc cum nu există altul, o perspectivă pe care puţini au trăit-o şi o experienţă pe care n-o vei uita niciodată.
Ce trebuie să faci? 1.Să laşi un comentariu cu mesajul „Hai Corvinul!” şi 2.Să ataşezi o fotografie cu cardul tău de abonat, în care să se vadă numele tău (nu şi datele de identificare). Te poţi înscrie până vineri la ora 12:00, iar dacă eşti norocosul câştigător, următorul rezultat scris pe tabelă va avea şi numele tău în spate!", a postat clubul hunedorean pe Facebook.
