Ultima oră
Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani
Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA
George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga
Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe
Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor” Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor”
„Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV „Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV

Ce a hotărât, de fapt, instanţa în procesul dintre FCSB şi CSA Steaua? Interpretarea avocatului Asociaţiei ”Salvaţi Steaua”

FCSB Publicat de Emanoil Ursache pe 14 aug 2021
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38227/20362152/1/fcsb-steaua.jpg

Avocatul Asociaţiei ”Salvaţi Steaua”, Virgil Boglea, aduce o interpretare cel puţin interesantă a motivării instanţei de judecată în procesul pentru palmaresul Stelei Bucureşti dintre FCSB şi CSA Steaua.

Virgil Boglea susţine că instanţa a recunoscut pentru CSA Steaua dreptul patrimonial din 1947 până în 1998, dar nu şi cupele, trofeele şi diplomele aferente: ”trofeele sunt la noi, iar palmaresul este la CSA!”.

În plus, avocatul mai atrage atenţia asupra unui aspect. Conform acestuia, instanţa a decis că fotbaliştii care îşi pot trece în palmares Cupa Campionilor Europeni din 1986 sunt doar cei care au jucat împotriva Barcelonei, la Sevilla, în finală. Dacă Virgil Boglea are dreptate, atunci înseamnă că legendarul Tudorel Stoica nu are în palmares CCE, contrar reglementărilor UEFA cu privire la competiţia supremă intercluburi.

”Un aspect pe care noi îl considerăm important e că Instanţa spune la un moment dat: un rezultat sportiv aparţine doar entităţii din componenţa de la momentul respectiv al succesului. Un exemplu concret e reprezentat de faptul că în 1986 Cupa Campionilor Europeni a fost câştigată doar de echipa care a activat în acel meci.

Dacă e să mergem şi mai departe cu acest raţionament public şi expus în hotărârea judecătoarească înseamnă că dacă un jucător obişnuit să fie titular în echipa din 1986 nu a jucat în finală, atunci el nu are în palmares Cupa Campionilor Europeni. Iar aici primul care îmi vine în minte este Tudorel Stoica. E inacceptabil aşa ceva, nu se poate! Aşa e interpretarea logică a Instanţei.”, a mai spus Boglea, la Radio Gold FM.

În urma tuturor acestor motive, avocatul este convins că Gigi Becali va depune recurs la această hotărâre: ”Am discutat săptămâna trecută cu domnul Becali timp de aproximativ o oră. Avem făgăduinţa că ne vor urma sfatul şi se depune recurs din partea clubului.”.

mail-share icon Email
viewscnt

FCSB

Ultimele articole Toate articolele