
Cristian Andrei Lobonţ, fiul lui Bogdan Lobonţ, a fost lăudat de Ionuţ Mazilu, fostul golgheter al Ligii 1 din sezonul 2005-2006, cu 22 de reuşite.
Citește și
Mazilu, care l-a antrenat pe copilul selecţionerului României U20 la grupele Rapidului de juniori, i-a conturat un portret apreciativ puştiului de 18 ani.
Fostul atacant îi prevede un viitor strălucit lui Cristian Andrei, la care a remarcat ambiţie, calităţi extraordinare şi capacitatea de a evolua ca fundaş central şi dreapta.
”E unul dintre copiii cu o ambiţie ieşită din comun, poate uneori dusă la extrem. Are calităţi extraordinare şi cred că va ajunge departe în fotbal. Poate juca fundaş central sau fundaş dreapta. Bun puşti, bun de tot.”, a spus Ionuţ Mazilu pentru telekomsport.ro.
Conducerea alb-vişinie este conştientă şi ea de talentul pe care îl are în propria curte. În toamna anului trecut, Cristian Andrei Lobonţ a primit un contract de fotbalist profesionist la Rapid.
”Andrei, fiul lui Bogdan Lobonţ, este unul dintre tinerii de mare perspectivă de la Centrul de Performanţă al Rapidului.
<<Lobby>> are 18 ani, evoluează ca fundaş central, iar principalele sale calităţi sunt forţa, viteza şi controlul balonului.
În prezent, Andrei poartă banderola de căpitan al Rapidului U19, iar recent a fost chemat de Vali Negru la antrenamentele echipei a doua.”, anunţau giuleştenii la 2 noiembrie 2021.
