Ciprian Deac s-a retras la finalul sezonului în tricoul lui CFR Cluj, clubul pentru care a debutat în Liga 1 în 2008.
Citește și

Deşi cariera sa a fost legată în mare măsură de CFR Cluj, Deac putea ajunge în 2017 la FCSB. Mijlocaşul revenise din Kazahstan, iar Gigi Becali încerca să-l atragă la rivala clujenilor cu un contract de nerefuzat. Deac s-a întâlnit cu patronul lui FCSB, dar în cele din urmă a refuzat oferta şi a semnat un nou contract cu CFR Cluj.
Deac a povestit întâmplarea la emisiunea Sport Play de la TVR Cluj.
”Am ales cu sufletul. Da, într-adevăr am avut o discuţie cu domnul Becali, ne-am şi întâlnit, mi-a pus contractul pe masă. Avusesem ceva tatonări înainte şi i-am spus că, cel mai corect, e să ne vedem faţă în faţă. Chiar voiam să vorbesc cu dânsul, chiar voiam să-l cunosc. E un om frumos, un om sufletist, am rămas cu o impresie foarte bună despre dânsul.
M-a aşteptat cu contractul pe masă. I-am zis că nu am venit neapărat să semnez, am venit să ne cunoaştem, să vorbim. I-am mai spus că prioritatea pentru mine e CFR-ul, pentru că e clubul la care am crescut. I-am spus că vreau să discut înainte cu CFR şi apoi voi alege. Şi am semnat cu CFR-ul, cu un contract de patru ori mai mic decât îmi oferise FCSB-ul”, a povestit Deac. Cu el în Gruia, CFR a câştigat cinci titluri de campioană după 2017.
Şi Gigi Becali şi-a adus aminte recent de oportunitatea ratată de a-l transfera pe Deac, spunând că a fost sfătuit de colaboratorii săi să nu insiste pentru internaţionalul român.
Mihai Stoica spune că fostul coleg al lui Deac de la CFR, Eduard Stăncioiu, la acea vreme portar la FCSB, ar fi spus că transferul e inutil. Şi că Deac, scos din mediul cu care e obişnuit, nu mai dă randament.
”Fratello, dacă pe Deac îl scoţi de la CFR, uită-l, nu poate!”
”Am vorbit cu Edi Stăncioiu, pe care-l aveam la echipă şi Edi, un băiat în a cărui judecată mă încredeam, că Edi e un băiat chiar inteligent…
Mi-a zis: «Fratello, dacă pe Deac îl scoţi de la CFR, uită-l, nu poate. La CFR e bun, de acolo nu poate să joace nicăieri». M-am uitat şi eu. La Rapid, mai nimic, parcă marcase trei goluri într-un an de zile. Tobol sau pe unde a mai fost… nimic pe cifre.
S-a întors la CFR şi a fost senzaţional şi i-am zis lui Gigi atât: «Spune Edi că dacă-l scoţi de acolo este…». «Bine, mă, bine» şi după aia că dacă venea, luam campionatul. Dacă venea, îl luam noi (n.r. – titlul) şi nu-l mai luau ei. Nu poţi şti vreodată cum poate juca un fotbalist la o altă echipă. Îl lua în secunda unu (n.r. – dacă Gigi Becali chiar îl dorea)”, a spus Mihai Stoica.
Deac a reamintit de episodul Rapid, club pentru care a jucat în sezonul 2011-2012, când a fost împrumutat de Schalke.
”Cred că am fost în anul acela cel mai bun jucător. Vorbim de un club cu o presiune mare, cu suporteri care... ştiţi şi dumneavoastră ce presiune e la Rapid. Da, într-adevăr sun un tip mai retras, un om căruia îi place să fie la locul lui. Nu vorbesc foarte mult, îmi place să-mi văd eu de ce am de făcut. Îmi place modestia, nu mi-am dorit niciodată să epatez, să ies în evidenţă. M-am înconjurat de oameni care cred în aceleaşi valori. Poate şi de aceea sunt respectat la Cluj, pentru că mi-am văzut de treabă”, a încheiat Deac.
