Ultima oră
Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani
Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA
George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga
Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe
Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor” Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor”
„Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV „Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV

Dan Petrescu, verdict clar după remiza cu Paksi! "S-a văzut"

CFR Cluj Publicat de Tudor Moisa pe 10 iul 2025
mail-share icon Email

Dan Petrescu a reacţionat după remiza cu Paksi şi consideră că absenţa lui Munteanu a fost un factor decisiv.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38228/22094570/1/fcsb-cfr-cluj-play-off-superliga-superbet-20-04-2025-1.jpg

Paksi şi CFR Cluj s-au întâlnit în această seară, în turul întâi preliminar al Europa League. Deşi formaţia din Gruia a avut mai multe ocazii şi a trecut în repetate rânduri pe lângă gol, scorul final a fost 0-0, astfel că soarta calificării se va decide la Cluj, săptămâna viitoare.

După fluierul final, Dan Petrescu a declarat că nu se aştepta la un meci uşor, având în vedere că Paksi a câştigat de două ori la rând Cupa Ungariei şi a evoluat în play-off-ul ediţiei precedente a Conference League.

În plus, antrenorul ardelenilor a vorbit şi despre cea mai importantă absenţă. Louis Munteanu nu s-a aflat nici măcar pe bancă, iar Dan Petrescu este de părere că lipsa golgheterului Superligii s-a resimţit.

Antrenorul formaţiei din Gruia a identificat şi un plus, faptul că echipa pregătită de el nu a luat gol şi speră că norocul să fie în viitor de partea CFR-ului, el vorbind şi despre golul marcat pe final de FCSB în Supercupa României.

”Am băgat jucătorii care am crezut că sunt mai în formă. E clar că ne lipseşte cel mai important jucător. Nu e bine să depinzi de un jucător, nu vreau să vorbesc prea mult, dar s-a văzut că ne-a lipsit un golgheter.

În niciun caz nu mă aşteptam la un meci uşor, cei de la Paksi au câştigat de două ori la rând Cupa Ungariei, anul trecut au jucat play-off de Conference League.

I-am studiat bine, au jucători foarte buni. Mă gândesc doar la jucătorii mei. Sper ca în retur să facem un meci mai bun şi să dăm gol. Dacă am făcut 0-0, se pare că s-a simţit lipsa.

Bine că nu am luat gol astăzi. Cu FCSB am luat gol în minutul 92, trebuie să umblăm şi la noroc, meritam mai mult din aceste două meciuri.

Rămâne de văzut dacă schimbăm ceva. Avem meci de campionat mai întâi şi, după, ne gândim ce mai facem la retur”, a declarat Dan Petrescu la conferinţa de presă.

CFR Cluj - Paksi se va juca viitoare, de la ora 20:30, în direct la Prima Sport 1 şi online pe PrimaPlay.ro.

mail-share icon Email
viewscnt

CFR Cluj

Ultimele articole Toate articolele