
De la o zi la alta, datoriile lui Dinamo cresc. În momentul de faţă, nu se ştie suma exactă cu privire la banii pe care clubul îi are de achitat către diferite părţi. Se speculează că datoriile ar ajunge undeva la două milioane de euro, dar recent au mai apărut de plată 500.000 de euro.
Citește și
Potrivit gsp.ro, fondul de investiţii din Spania este din ce în ce mai interesat de cumpărarea clubului din ”Ştefan cel Mare”, iar în urmă cu câteva zile i s-a pus la dispoziţie toate documentele cu datoriile şi veniturile clubului. Doar că acum, reprezentanţii lui Ionuţ Negoiţă au mai trimis trei chitanţe către iberici, care ar demonstra că la minusuri mai intră 500.000 de euro.
Gigi Becali îi ia apărarea, însă, lui Ionuţ Negoiţă când vine vorba de banii investiţi în fotbal. Patronul FCSB-ului îi ţine partea omologului său, spunând că a făcut tot ce ţine de el să o salveze pe Dinamo, dar acum a ajuns la fundul sacului. Dar lucrurile sunt destul de dificile din punct de vedere financiar.
După ce PCH a anunţat că a adunat 160.000 de euro pentru obţinerea licenţei, Cristi Borcea, fost finanţator la Dinamo, a decis să ajute clubul cu un milion de euro. Omul de afaceri a oferit suma pentru ca echipa să treacă peste acest moment foarte greu.
