Ultima oră
Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani
Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA
George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga
Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe
Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor” Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor”
„Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV „Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV

Dinamo, reacţie oficială. Vrea mărirea numărului de echipe în Casa Liga 1: „Ne-ar avantaja. Valul 5 al Omicron e pe venite!”

Dinamo Publicat de Răzvan Cîrceag pe 5 ian 2022
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38229/20536720/1/dinamo-bucuresti-rapid-bucuresti-liga-1-casa-pariurilor-23-10-2021-1.jpg

Dinamo se află pe penultimul loc în Casa Liga 1 şi va avea o misiune extrem de dificilă în a se salva de la retrogradare, dacă nu îşi va schimba considerabil jocul. Însă ar putea primi un ajutor nesperat, dacă se va mări numărul mde echipe care pot evolua în campionat, începând cu următorul sezon.

Mirel Rădoi a fost cel care a dezvăluit planurile FRF şi LPF şi a declarat că vom vedea 18 echipe de la anul. Iuliu Mureşan, administratorul special din „Ştefan cel Mare”, a oferit o primă reacţie pe tema acestui subiect.

„Nu pot să spun că mi-ar displăcea, dar nu pot să ştiu dacă vă fi aşa. Nu e sub influenţa lui Dinamo această decizie. Am auzit şi văzut şi eu în presă, ştiu că e un subiect dezbătut în emisiuni, dar nu pot da niciun amănunt. Pe noi ne-ar avantaja, clar. Putem să facem o reconstrucţie şi să nu mai stăm cu sabia în jurul gâtului.

Să nu uitam şi faptul că deja valul 5 al Omicron e cam pe venite şi nu ştiu ce va fi nici din acest punct de vedere, pot fi situaţii de îmbolnăvire, dar nu o doresc niciunei echipe, Doamne fereşte. Se poate întâmpla şi la noi. Dar trebuie să ne vedem de ce avem de făcut şi să schimbăm în primul rând unitatea grupului, pentru că asta a lipsit la Dinamo. Noi nu avem individualităţi care să rezolve meciul, doar colectiv putem”, a spus Iuliu Mureşan, la Digisport. 

 

mail-share icon Email
viewscnt

Dinamo

Ultimele articole Toate articolele