Denis Drăguş nu va juca în derby-ul de sâmbătă dintre FCSB şi Rapid.
Citește și

Deşi a revenit la antrenamente, roş-albaştrii nu vor să forţeze o recidivă în cazul jucătorului adus de la Trabzonspor. Drăguş nu va fi inclus în lotul pentru meciul cu Rapid, a anunţat Gigi Becali.
”Drăguş nu joacă pentru că nu vrem să riscăm cu el. Adică nu are nicio problemă, e o chestiune minoră”, a confirmat Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.
Cel mai bine plătit jucător din Liga 1 a apucat să joace doar 63 de minute pentru FCSB în actuala stagiune. A debutat cu Petrolul, 2-2, când a fost introdus în ultima parte a meciului. Titular în premieră la Craiova, 0-5, Drăguş s-a accidentat în minutul 42 al partidei disputate pe 19 septembrie. De atunci, internaţionalul român n-a mai evoluat pentru roş-albaştri.
Cel mai probabil, Drăguş va reveni în formula de start la Cluj, împotriva lui ”U”, ultimul meci înaintea pauzei din noiembrie pentru meciurile echipei naţionale.
