Ultima oră
VIDEO | Alaves - Barcelona 1-0. Catalanii s-au relaxat după ce au devenit campioni VIDEO | Alaves - Barcelona 1-0. Catalanii s-au relaxat după ce au devenit campioni
Paris Saint-Germain a câştigat al 14-lea titlu de campioană a Franţei şi al 5-lea consecutiv Paris Saint-Germain a câştigat al 14-lea titlu de campioană a Franţei şi al 5-lea consecutiv
Filipe Coelho a bifat primul trofeu ca antrenor. ”Toată lumea a lucrat foarte mult” Filipe Coelho a bifat primul trofeu ca antrenor. ”Toată lumea a lucrat foarte mult”
Manchester City câştigă restanţa cu Crystal Palace şi rămâne în cursa pentru titlu Manchester City câştigă restanţa cu Crystal Palace şi rămâne în cursa pentru titlu
Discursul lui Chipciu, după ce Universitatea Cluj a pierdut Cupa României: ”Cred că-i a treia sau a patra finală pierdută!” 

Discursul lui Chipciu, după ce Universitatea Cluj a pierdut Cupa României: ”Cred că-i a treia sau a patra finală pierdută!”
Lazio - Inter 0-2. Cristian Chivu face istorie! A reuşit eventul în Italia Lazio - Inter 0-2. Cristian Chivu face istorie! A reuşit eventul în Italia

EDITORIAL | Cât costă un Moruţan? Despre milionarii fotbalului şi jucăriile lor

Noutăți Publicat de Cristi Jacodi pe 1 oct 2018
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38116/19230315/1/untitled-design.png

Omul cu banii de la FCSB ne-a transmis că numără din zece în zece milioanele de euro pe care le va cere pentru cedarea unor fotbalişti din actuala sa echipă. Loja de la Voluntari provoacă halucinaţii? Olimpiu Moruţan tocmai a fost ridicat, de acelaşi milionar exaltat, undeva peste Cristiano Ronaldo ca valoare în bani. A ajuns şi portughezul ăsta la o vârstă, să ne mai lase, ca să continuăm căderea în ridicol.

Dar vă propun să părăsim acest ton copilăresc şi să-l lăsăm pe domnul Becali cu jucăriile şi jocurile sale. Noi, chibiţii şi iubitorii de fotbal frumos, facem apel la raţiune şi la sărăcia noastră. Să ne amintim că trăim în poporul unui Chiricheş „veşnic accidentat sau odihnit” şi a unui Alexandru „Maxim rezervă”. Cei doi sunt vârfurile noastre valorice printre fotbaliştii exportaţi pe pieţe scumpe, Italia, respectiv, Germania. Cu legiunea din Cehia eu nu mă laud, îmi cer scuze.

În timpul acesta, din ţara lui Lewandowski şi Milik a răsărit o nouă minune de atacant. Krzysztof Piątek ne obligă să învăţăm să-i pronunţăm corect numele, pentru că tocmai a devenit cel mai bun debut din istoria modernă a fotbalului italian, cu 12 goluri marcate în primele sale 7 meciuri pentru Genoa. Şi acum, ţineţi-vă bine! Puştiul de 23 de ani a fost luat de la Cracovia cu doar 4 milioane de euro… Cum!? Cât!? Ce fraieri, leşii ăştia!

Faţă de domnul Becali, patronul genovezilor, Enrico Preziosi, nu glumeşte când vine vorba de copilării, fiind cel mai mare producător de jucării din Italia. Într-o lume în care divertismentul, fotbalul şi industria infantilă învârt miliarde de euro, Piątek ar putea avea figurina sa, „Pistolarul”, în lanţurile de magazine ale neguţătorului genovez. Pentru că polonezul îşi celebrează golurile simulând focuri de armă ca-n vestul sălbatic. Fotbalul chiar poate fi un joc scump şi sângeros.

Să revenim în spaţiul nostru de joacă, acolo unde Olimpiu Moruţan împarte călcâie, floricele şi risturi. Poate, într-o zi, unul ca Preziosi chiar va veni să-l cumpere pe jucăuşul Olimpiu şi, poate, cu această ocazie, vom constata cu toţii că românul nostru nu costă mai mult decât un Piątek. Ar fi chiar atât de grav?

Nicidecum. Ar fi o cură de realism şi bun-simţ, adică primul pas spre o societate fotbalistică mai sănătoasă, fără halucinaţii.

Nu ne-ar strica ca tânărul portar Ionuţ Radu, colegul „Pistolarului” din Liguria, să ne vorbească mai des, să mai ţină nişte discursuri. „Românul demonstrează că merită toate cele 9 milioane de euro plătite pentru el”, ne-a transmis Gazzetta dello Sport. Ce compliment onorant şi pragmatic!

Îi dorim lui Olimpiu să ajungă să-şi merite fiecare euro, indiferent de sumă.

Cristian Aszalos

mail-share icon Email
viewscnt