Ultima oră
Chivu i-a surprins pe italieni, după ultima victorie. Decizie luată în premieră şi model de sinceritate oferit de român Chivu i-a surprins pe italieni, după ultima victorie. Decizie luată în premieră şi model de sinceritate oferit de român
S-a stabilit când se reia campionatul după pauza de iarnă. Programul primei etape din 2027

S-a stabilit când se reia campionatul după pauza de iarnă. Programul primei etape din 2027
Seară mare pentru stranierul care nu este pe lista lui Gică Hagi. “Egal în Paradis/ S-a descurcat admirabil” Seară mare pentru stranierul care nu este pe lista lui Gică Hagi. “Egal în Paradis/ S-a descurcat admirabil”
Absenţă importantă pentru Rapid în meciul cu Csikszereda! Daniel Pancu aşteaptă o schimbare în jocul elevilor săi: „Vom trata meciul cu seriozitate pentru a ieşi din aceste zile mai puţin reuşite” Absenţă importantă pentru Rapid în meciul cu Csikszereda! Daniel Pancu aşteaptă o schimbare în jocul elevilor săi: „Vom trata meciul cu seriozitate pentru a ieşi din aceste zile mai puţin reuşite”
Suporterul care l-a hărţuit şi ameninţat pe Angel di Maria a fost condamnat la ani grei de închisoare

Suporterul care l-a hărţuit şi ameninţat pe Angel di Maria a fost condamnat la ani grei de închisoare
Ioan Andone numeşte jucătorul care o poate face pe Dinamo campioană: ”Au unul dintre cei mai buni atacanţi care au trecut prin România”

Ioan Andone numeşte jucătorul care o poate face pe Dinamo campioană: ”Au unul dintre cei mai buni atacanţi care au trecut prin România”

Erik ten Hag îi întinde o mână de ajutor lui Ronaldo: ”Vârsta lui nu e o problemă!”

Manchester United Publicat pe 23 aug 2022
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38268/20829593/1/ronaldo.jpg

Erik ten Hag, antrenorul echipei Manchester United, este sigur că un jucător precum Cristiano Ronaldo nu este condiţionat de vârstă. ”Cred că Ronaldo poate juca în echipa mea!”, a declarat ten Hag într-o conferinţă de presă.

Erik ten Hag nu a scăpat de tirul întrebărilor despre situaţia lui Cristiano Ronaldo, portughezul fiind introdus pe teren abia în minutul 86 al victoriei cu echipa FC Liverpool, scor 2-1, meci care a fost LIVE pe Prima Sport 1! 

”Cred că Ronaldo poate juca în echipa mea. De-a lungul întregii sale cariere, sub comanda atâtor antrenori, a jucat în foarte multe sisteme şi a performat mereu. De ce nu ar face-o şi acum? Pentru mine, vârsta lui Cristiano Ronaldo nu reprezintă o problemă.

Dacă eşti tânăr, trebuie să fii suficient de bun, dar când eşti în vârstă şi încă faci performanţă, atunci eşti şi suficient de bun”, a declarat Erik ten Hag în conferinţa de presă.

Echipa Manchester United a învins, luni seara, formaţia FC Liverpool, scor 2-1, într-un meci contând pentru etapa a treia din Premier League. 

Manchester United - Liverpool, 2-1, LIVE pe Prima Sport 1 

Manchester United a învins Liverpool, 2-1, în direct la Prima Sport 1, în derby-ul etapei a treia din Premier League. Sancho şi Rashford au înscris golurile care, cel puţin teoretic, ar trebui să scoată clubul din cea mai acută criză a ultimilor ani.

În seara în care clubul l-a prezentat pe brazilianul Casemiro fanilor de pe Old Trafford, Erik ten Hag l-a lăsat pe banca de rezerve pe Cristiano Ronaldo, dar United a surprins majoritatea specialiştilor. Presing agresiv, găuri mari în defensiva lui Liverpool, iar bara lui Elanga, din minutul zece, avea să anunţe superioritatea gazdelor. Una confirmată în minutul 16, când Jadon Sancho a judecat excelent o pasă a lui Malacia, l-a întors pe Milner şi a marcat pentru 1-0. Imediat, Rashford (20) şi Eriksen (25) au semnat ultimele ocazii ale reprizei pentru United, în timp ce Liverpool a devenit periculoasă abia în minutul 41, când Salah a fost blocat de Martinez şi acelaşi stoper argentinian a scos de pe linia porţii o minge degajată greşit de Bruno Fernandes.

Cu Liverpool în posesie, dar inofensivă, United a aşteptat, iar şansa a venit în minutul 53, când Henderson a greşit şi şi-a expus echipa: assist Martial, gol Rashford, dar doar după ce vine validarea din camera VAR! La 2-0, tot United a dictat ritmul, cu Alisson nevoit să se întindă pentru a-l bloca pe Rashford (54) şi acelaşi atacant englez foarte periculos în minutul 76, când a despicat defensiva cormoranilor şi a ratat şansa lui 3-0.

În minutul 81, De Gea a făcut minuni timp de câteva zeci de secunde, dar nu s-a mai putut opune loviturii de cap a lui Mo Salah: 1-2, game on!

Pe final, defensiva condusă de De Gea a absorbit bine presiunea, Martial (90+1) a ratat singur cu Alisson, iar United s-a ales cu prima victorie a sezonului. În timp ce trupa de pe Old Trafford are trei puncte din nouă, Liverpool rămâne doar cu două.

 


 

mail-share icon Email
viewscnt