Citește și

Echipa Csikszereda FK a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea ilfoveană FC Voluntari, în etapa a 13-a din Superligă.
- În clasament, FC Voluntari e penultima, a 15-a, cu 8 puncte, iar Csikszereda are 5 puncte, fiind ultima în ierarhie.
Florin Pîrvu, antrenorul echipei Voluntari, s-a arătat extrem de dezamăgit după înfrângerea din deplasare.
”Este o seară tristă pentru că am venit cu gândul de a câştiga cele 3 puncte, am venit cu gândul să jucăm şi să reuşim să câştigam cele 3 puncte. Din păcate, nu meritam mai mult pentru evoluţia pe care am avut-o în seara asta, chiar dacă în repriza a doua am dominat, am avut câteva situaţii de a marca, dar nu consider că meritam mai mult.
Ne-a bătut o echipă care nu avea nicio victorie până acum, consider că suntem în situaţia în care trebuie să ne trezim cu toţii şi să vedem ce avem de făcut. Chiar dacă în repriza secundă am putut să echilibrăm situaţia şi să avem câteva situaţii şi am marcat, imediat s-a luat acel gol. Nu mai vreau să intru în detalii de arbitraj pentru că, poate până la urmă, aşa sunt deciziile, sunt decizii care se iau.
Am zis ceva după meciul cu Corvinul, nu se schimbă nimic. E important ca echipa să se regăsească. sunt meciuri de jucat şi cred că echipa are potenţial să adune puncte. Astea sunt cele mai importante meciuri pentru noi şi nu am reuşit să câştigăm contra unei contracandidate. Ei au luat o gură mare de oxigen, dar noi suferim. Sunt supărat din punctul ăsta de vedere”, a spus Florin Pîrvu.
