Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat că nu îl susţine pe Giani Infantino, şeful FIFA, la următoarele alegeri pentru şefia FIFA.
Citește și

Comitetul Executiv al FRF s-a întrunit miercuri, 26 august, iar în cadrul şedinţei s-a votat ca forul condus de Răzvan Burleanu să nu acorde acorde susţinere actualului preşedinte FIFA, Gianni Infantino, pentru un nou mandat.
Nemulţumirile celor care conduc fotbalul românesc vin în urma planului lui Gianni Infantino de a privatiza Campionatul Mondial.
„Fotbalul internaţional trece printr-o criză fără precedent din cauza problemelor de bună guvernanţă. Din 2021 am fost mai aproape de procesul de luare a deciziilor la nivel de UEFA şi FIFA prin prezenţa mea în Comitetul Executiv UEFA şi Consiliul FIFA. În acest context, FRF a luat o decizie grea, dar curajoasă, ca România să fie una dintre puţinele ţări care nu i-a acordat o scrisoare de susţinere lui Gianni Infantino pentru alegerile din 2027, aşa cum au făcut alte peste 200 de asociaţii naţionale dintr-un total de 211 până în urmă cu o lună de zile. Astăzi vedem foarte multe federaţii la nivel global anunţând public că îşi retrag scrisorile de susţinere.
În momentul de faţă, atât eu personal, cât şi colegii mei din Comitetul Executiv putem spune la fel de categoric că ne-am pierdut încrederea în Gianni Infantino. Acest lucru înseamnă pur şi simplu că nu îl vom vota dacă nu se va retrage şi va candida în martie 2027. A trecut aproape o lună de când suntem în această criză, iar Gianni Infantino nu a sunat niciun membru al boardului din care fac şi eu parte pentru a oferi explicaţii suplimentare, dar şi garanţii că această iniţiativă de vânzare a fotbalului, această privatizare a fotbalului nu va fi reluată în viitor.
„L-am considerat un prieten”
Dezamăgirea cea mai puternică este că am crezut în el, în toate principiile şi valorile care au stat la baza relaţiei noastre, am avut aspiraţii comune, am crezut şi am sperat că va fi un agent al schimbării, dar de la un an la altul am simţit cum s-a îndepărtat de misiunea iniţială. Chiar l-am considerat o perioadă lungă de timp un prieten.
Un aspect foarte important este că Gianni Infantino a pierdut nu doar legitimitatea primei confederaţii care l-a susţinut politic şi financiar în campania electorală din 2016, dar şi susţinerea delegaţilor FIFA din alte confederaţii, precum şi sprijinul comunităţii fotbalistice reprezentate de suporteri, jucători, ligi sau cluburi.
FIFA are nevoie astăzi de un nou lider care să producă consens şi unitate, să inspire încredere şi care să aibă capacitatea de a ne aduce împreună pe noi toţi, să nu ne mai separe, între noi şi ceilalţi. Iar astăzi, şi noi ca FRF, suntem chemaţi să apărăm fotbalul şi să fim de partea bună a istoriei. Sunt sigur că vom ieşi mai puternici din această criză”, a declarat Răzvan Burleanu.
