Ultima oră
VIDEO | Atletico Madrid - Deportivo La Coruna 1-0. Oaspeţii au ratat o ocazie uriaşă la ultima fază VIDEO | Atletico Madrid - Deportivo La Coruna 1-0. Oaspeţii au ratat o ocazie uriaşă la ultima fază
VIDEO | Lazio - Parma 2-1. Continuă sezonul de vis al romanilor VIDEO | Lazio - Parma 2-1. Continuă sezonul de vis al romanilor
Romanian Wolves, eşec clar cu Lusitanos, una din forţele Rugby Europe Super Cup Romanian Wolves, eşec clar cu Lusitanos, una din forţele Rugby Europe Super Cup
Discursul lui Reghecampf după victoria mare din derby-ul cu Rapid. De ce l-a scos pe Garita în minutul 42 Discursul lui Reghecampf după victoria mare din derby-ul cu Rapid. De ce l-a scos pe Garita în minutul 42
Infantino spune că se bucură de sprijinul majorităţii înainte de alegerile pentru şefia FIFA Infantino spune că se bucură de sprijinul majorităţii înainte de alegerile pentru şefia FIFA
VIDEO | Daniel Pancu, foarte afectat de ce s-a întâmplat cu FCSB. ”Regret enorm!” VIDEO | Daniel Pancu, foarte afectat de ce s-a întâmplat cu FCSB. ”Regret enorm!”

Gică Craioveanu nu a ezitat, după ce a văzut cum Ionuţ Radu a anihilat-o pe Real Madrid: ”Se vorbeşte la superlativ şi de ai noştri!”

Real Madrid Publicat pe 8 dec 2025
mail-share icon Email

Echipa spaniolă Celta Vigo, cu portarul român Ionuţ Radu integralist, a provocat surpriza etapei în La Liga, dispunând duminică seara, în deplasare, cu 2-0, de Real Madrid, în etapa a 15-a din campionatul spaniol.

 

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38288/22266328/1/ionut-radu.jpg

Madrilenii au presat teribil în prima repriză de pe Bernabeu, cu Celta, dar ratările şi prestaţia portarului român Ionuţ Radu au menţinut tabela de marcaj neschimbată, chiar dacă posesia a fost covârşitoare în favoarea Los Blancos (62 la sută), iar gazdele au trimis 11 şuturi la poarta Celtei.

La pauză, antrenorul oaspeţilor, Claudio Giraldez, a pariat pe tânărul suedez de 21 de ani Williot Swedberg şi a fost un pariu câştigător. Swedberg a înscris în minutul 53, din pasa lui Bryan Zaragoza, şi a deschis Celtei drumul către o victorie incredibilă. Fran Garcia (Real) a fost eliminat în minutul 64, pentru al doilea cartonaş galben, iar finalul meciului a însemnat un asalt constant al porţii lui Ionuţ Radu. Xabi Alonso a păstrat în teren pe Mbappe, Vinicius, Bellingham şi l-a introdus în joc şi pe Rodrygo, dar asta nu a avut nici un efect pe tabelă. Alvaro Carreras a primit roşu în prelungiri, lăsându-i pe madrileni în nouă oameni. Bomboana de pe tort a fost şi golul de 2-0 al oaspeţilor, marcat de Swedberg în al treilea minut de prelungire, iar Celta s-a impus pe Santiago Bernabeu cu 2-0.

După meci, Gică Craioveanu a scos în evidenţă prestaţiile din ultimul timp ale jucătorilor români din La Liga. 

”Se vorbeşte la superlativ şi de ai noştri!” 

”Mă bucur enorm că se vorbeşte la superlativ şi de ai noştri, în ultima vreme. A şi jucat bine şi Raţiu cu Madridul, dar Ionuţ a jucat şi mai bine aseară (n.r. duminică, 7 decembrie)! E fotbalist!

Mi-a plăcut foarte mult cum a apărat, plus personalitatea de care a dat dovadă. A dat încredere echipei. Meci senzaţional!

Eu cred că el a fost omul meciului. Cel mai bun scenariu pentru un portar e să facă un meci mare pe 'Santiago Bernabeu', iar el a reuşit asta”, a declarat Gică Craioveanu, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”.

În clasament, Real pierde ocazia de rămâne în trena Barcelonei. Catalanii sunt lideri, cu 40 de puncte, urmaţi de Real, cu 36, şi de Villarreal – 35 de puncte şi un meci mai puţin. Celta Vigo are 19 puncte şi e pe locul 10.

mail-share icon Email
viewscnt

Real Madrid

Ultimele articole Toate articolele