Ultima oră
VIDEO | FC Botoşani – Oţelul, LIVE pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! A început partida
VIDEO | FC Botoşani – Oţelul, LIVE pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! A început partida
Lovitură în SuperLiga! A fost prezentat oficial chiar în ziua derby-ului CFR Cluj – "U" Cluj: "Bine ai revenit acasă!" Lovitură în SuperLiga! A fost prezentat oficial chiar în ziua derby-ului CFR Cluj – "U" Cluj: "Bine ai revenit acasă!"
Kopic la Rapid? Antrenorul lui Dinamo a făcut lumină: "Asta este tot" Kopic la Rapid? Antrenorul lui Dinamo a făcut lumină: "Asta este tot"
Se cunoaşte prima echipă retrogradată matematic în Liga 3 Se cunoaşte prima echipă retrogradată matematic în Liga 3
A venit nota de plată din partea Jandarmeriei Bucureşti după FCSB - Petrolul A venit nota de plată din partea Jandarmeriei Bucureşti după FCSB - Petrolul
Gigi Becali a dezvăluit numele antrenorului pe care îl vrea la FCSB: "Îmi mai arde mie să mă cert cu lumea?!" | EXCLUSIV Gigi Becali a dezvăluit numele antrenorului pe care îl vrea la FCSB: "Îmi mai arde mie să mă cert cu lumea?!" | EXCLUSIV

Gicu Grozav a răbufnit, după ce Petrolul a fost umilită de FCSB: "A părut că ne-am strâns de pe stradă!"

Petrolul Ploiești Publicat de Prima Sport astăzi, 09:40
mail-share icon Email

Echipa bucureşteană FCSB a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia ploieşteană Petrolul, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/39486/22422230/1/grozav.jpg

La primul meci după plecarea lui Mirel Rădoi, roş-albaştrii au primit penalti în minutul 14, după ce Roche a comis un henţ în propriul careu, respingând cu mâna la şutul lui Creţu.

Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Florin Tănase, în minutul 16, şi FCBS conducea la limită. În minutul 28 Octavian Popescu l-a deposedat pe Papp în preajma careului, a pătruns şi a şutat din unghi, la colţul lung, majorând diferenţa de pe tabelă. După alte două minute a marcat Dawa, cu o lovitură de cap, dar reuşita lui a fost anulată pentru o poziţie de ofsaid.

Gazdele au marcat totuşi al treilea gol, în minutul 55, când Florin Tănase a pasat pentru Miculescu, iar acesta i-a trimis lui Olaru, care a înscris. Miculescu a fost aproape de gol, în minutul 64, când Bălbărău a respins in extremis. În cele din urmă ploieştenii au înscris, în minutul 90, prin Aimbetov şi FCSB – Petrolul s-a terminat 3-1.

Gicu Grozav: "Am părut nişte amatori"

La finalul disputei de la Bucureşti, Gicu Grozav a venit la flash-interviu, acolo unde a ţinut un discurs fără menajamente la adresa evoluţiei pe care echipa a avut-o.

”Trebuie să uităm cât mai repede meciul acesta, pentru că, cel puţin în prima repriză, am părut că ne-am strâns de pe stradă! Trist pentru noi! Au mai rămas câteva meciuri şi va fi o luptă grea până la capăt. Trebuie să ne adunăm puterile şi să luptăm până la final, să vedem ce se va întâmpla.

FCSB e din întâmplare în play-out. Eu îi vedeam cum se luptă la campionat. Noi cei din play-out ne-am trezit cu ei aici.

E o echipă cu mare calitate. Nu contează dacă au antrenor sau nu. Ştim bine cine e antrenor. E greu de digerat pentru că am părut ca nişte amatori. Trebuie să uităm acest joc cât mai repede. Am încercat să jucăm şi să scoatem cât mai mult.

Ei au jucători cu calitate. Asta e! Trebuie să ne regăsim puterile să jucăm până la finalul sezonului. Până la capăt ne vom lupta. Toate trag! Cred că şi Metaloglobus mai speră la un loc de baraj. Se va juca până la capăt, ca anul trecut”, a declarat Gicu Grozav, la flash-interviu.

Bucureştenii sunt lideri în play-out, cu 36 de puncte, urmaţi de UTA (31 de puncte) şi FC Botoşani (30 de puncte), ambele însă cu un meci mai puţin. Petrolul e pe loc de baraj, al şaptelea, cu 23 de puncte.

mail-share icon Email
viewscnt