Graham Potter, selecţionerul Suediei, a prefaţat duelul cu România.
Citește și

România se pregăteşte pentru ultimul meci din această perioadă a Ligii Naţiunilor. „Tricolorii” vor întâlni din nou Suedia, de această dată pe teren propriu, luni, de la ora 21:45. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe PrimaSport.ro.
Graham Potter a rămas dezamăgit de obţinerea unui singur punct în meciul cu Bosnia, astfel că vrea ca elevii săi să câştige şi partida retur cu România şi să încheie seria de patru meciuri cu zece puncte.
Selecţionerul Suediei a comentat şi meciul pierdut de tricolori în Polonia, despre care a spus că a fost inferioară naţionalei lui Gică Hagi în startul partidei.
„Responsabilitatea noastră este să încercăm să jucăm cât mai bine posibil. Am făcut paşi în direcţia corectă. Suntem puţin dezamăgiţi că am obţinut doar un punct împotriva Bosniei, ne doream să luăm toate cele trei puncte. Aşadar vrem să jucăm mai bine mâine, să câştigăm şi să încheiem seria cu un total de 10 puncte.
Până la cartonaşul roşu, am considerat că România a fost echipa mai bună în meciul cu Polonia. A avut câteva ocazii bune şi se putea vedea ce încearcă să facă. Apoi, evident, cartonaşul roşu şi penalty-ul au fost un mare pas înapoi şi a devenit dificil în deplasare împotriva Poloniei, o echipă mai talentată. Aşadar, uneori se întâmplă astfel de lucruri în fotbal, să te afli într-o situaţie nefavorabilă, dar, aşa cum am spus, la începutul meciului, în primele 20 de minute, am considerat că România a fost echipa mai bună.
„Nu sunt în măsură să-i dau vreun sfat lui Hagi”
Nu sunt în măsură să-i dau vreun sfat lui Gheorghe Hagi. Experienţa lui în fotbal este incredibilă. Din păcate, face parte din fotbal ca lucrurile să nu meargă bine uneori atunci când vine vorba de rezultate. Antrenorii trebuie să îşi asume responsabilitatea, face parte din joc. Dar am tot respectul pentru el. În fotbal urmează mereu o nouă zi. Cred că este primul meci în faţa propriilor suporteri şi ne aşteptăm la un meci dificil. Atenţia noastră este îndreptată spre noi înşine, spre evoluţia noastră. Vrem să încheiem această serie de jocuri într-un mod bun, vrem să încercăm să obţinem 10 puncte şi acolo este întreaga noastră concentrare”, a declarat Graham Potter.
