Litoralul românesc devine, în acest weekend, capitala motorsportului, iar Mamaia Rally Show are o grilă stelară de start, cum rar s-a văzut în România, într-o competiţie desfăşurată pe parcursul a trei zile unde campioni europeni, multipli campioni naţionali şi unii dintre cei mai rapizi piloţi ai noii generaţii vin la malul mării pentru spectacolul cu acces gratuit care încheie sezonul estival.
Citește și

Lista invitaţilor internaţionali este deschisă de spaniolul Efrén Llarena, câştigătorul ediţiei de anul trecut de la Mamaia şi campion european absolut de raliuri în 2024, şi de finlandezul Mikko Heikkilä, campion al Finlandei şi câştigător de etapă în Campionatul European.
Unul dintre cele mai importante nume care au concurat vreodată în România, italianul Luca Rossetti, va lua startul pe traseul amenajat în nordul staţiunii Mamaia. Acesta are în palmares nu mai puţin de trei titluri de campion european.
Contingentul internaţional îi mai cuprinde pe bulgarii Yasen Popov şi Martin Surilov, acesta din urmă fiind actualul lider al campionatului de la sud de Dunăre, dar şi pe tânărul italian Tommaso Sandrin, aflat în partea superioară a clasamentului Campionatului European de Raliuri.
România răspunde cu numele grele ale raliurilor autohtone, iar în fruntea listei se află Simone Tempestini, de zece ori campion naţional absolut şi campion mondial de juniori în WRC. Alături de el vor lupta Norbert Maior şi Andrei Gîrtofan, doi dintre cei mai rapizi piloţi români ai momentului, precum şi Sebastian Scîrlet, unul dintre reprezentanţii noii generaţii.
La start îi vom revedea şi pe foştii campioni naţionali Valentin Porcişteanu, Bogdan Marişca şi Dan Gîrtofan, care au în palmares, împreună, cinci titluri de campion absolut. Lor li se alătură alte nume cunoscute, precum Vlad Cosma, Cristian Dolofan şi Mihai Manole. De altfel, toţi campionii naţionali absoluţi ai României din ultimii 20 de ani vor fi prezenţi, în acest weekend, la Mamaia Rally Show.
În total, organizatorii au anunţat 28 de piloţi din şapte ţări şi 16 automobile din categoria Rally2. Competiţia se va desfăşura pe un circuit mixt, cu porţiuni de asfalt şi macadam. Formatul bazat pe dueluri directe promite diferenţe infime şi confruntări pe care publicul nu are ocazia să le vadă într-un raliu obişnuit.
Dueluri precum Tempestini–Heikkilä, Llarena–Maior sau Rossetti–Gîrtofan sunt doar câteva dintre confruntările pe care le-ar putea produce tabloul competiţiei. Mamaia Rally Show, powered by B Wash Spălătorie Auto Self Service, va avea traseul amenajat în zona de nord a staţiunii, iar accesul publicului va fi gratuit.
Acţiunea începe vineri, 18 septembrie, cu antrenamente libere programate între orele 10:00 şi 17:30. De la ora 18:00, automobilele vor porni în paradă spre Portul Turistic Tomis, unde, între orele 18:30 şi 20:00, va avea loc întâlnirea piloţilor cu publicul.
Sâmbătă începe lupta contra cronometru. După antrenamentele libere, prima manşă se va desfăşura între orele 16:00 şi 19:00, iar cea de-a doua, între 19:00 şi 22:00.
Verdictul va veni duminică. A treia manşă este programată între orele 13:00 şi 15:00, după care, între 15:00 şi 17:00, va urma punctul culminant al competiţiei: sferturile de finală, semifinalele şi finala. Festivitatea de premiere va avea loc la ora 17:30.
