Ultima oră
Norvegianul Jakob Ingebrigtsen revine la Campionatele Europene de Atletism de la Birmingham Norvegianul Jakob Ingebrigtsen revine la Campionatele Europene de Atletism de la Birmingham
Gianni Infantino îşi apără proiectul. ”Este o oportunitate, dar nu o obligaţie” Gianni Infantino îşi apără proiectul. ”Este o oportunitate, dar nu o obligaţie”
Julio Velazquez, antrenorul lui Levski, reacţie după ce a trecut de Universitatea Craiova. ”Am dat dovadă de maturitate şi dedicare” Julio Velazquez, antrenorul lui Levski, reacţie după ce a trecut de Universitatea Craiova. ”Am dat dovadă de maturitate şi dedicare”
Golul superb marcat de Adrian Rus nu a fost suficient. ”E trist când primeşti trei goluri aşa” Golul superb marcat de Adrian Rus nu a fost suficient. ”E trist când primeşti trei goluri aşa”
Cristiano Bergodi, încrezător înainte de returul cu Brann. ”Să avem curaj de a juca” Cristiano Bergodi, încrezător înainte de returul cu Brann. ”Să avem curaj de a juca”
Fostul luptător Anthony Smith arestat şi reţinut sub trei capete de acuzare Fostul luptător Anthony Smith arestat şi reţinut sub trei capete de acuzare

Joan Laporta, despre situaţia lui Yamal şi conflictul cu RFEF. ”Acţionăm în interesul Barcelonei”

Barcelona Publicat de Daian Cutu pe 12 nov 2025
mail-share icon Email

Clubul FC Barcelona, criticat dur de Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) şi de Luis de la Fuente în legătură cu operaţia lui Lamine Yamal, a afirmat, marţi, că a informat toate părţile implicate cu privire la starea sa a jucătorului. Miercuri, preşedintele clubului Joan Laporta a reiterat acest lucru.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38287/22234752/1/laporta.jpg

 

„I-am informat imediat ce am primit raportul de la medicul care l-a examinat. Când medicul care îl trata ne-a spus că are nevoie de zece zile de odihnă, am anunţat echipa naţională. Aşa s-au întâmplat lucrurile. Respectăm toate părţile implicate şi nu dorim nicio controversă”, a declarat Joan Laporta în timpul apariţiei sale la emisiunea „El Matí” de la radio Catalunya.

„Încercăm să ne tratăm jucătorii în ritmul care ni se potriveşte. Specialistul, un expert recunoscut, a venit luni, a pus diagnosticul, a prescris tratamentul şi asta e tot. Barça vrea ca el să fie în cea mai bună formă posibilă, iar noi vrem să fie disponibil. Acţionăm în interesul Barcelonei. Această perioadă de odihnă a coincis cu programul echipei naţionale, dar nu cred că va pune în pericol calificarea echipei, deoarece se află într-o poziţie bună (prima cu un avans de trei puncte faţă de Turcia şi şase faţă de Georgia).”

Prezent în timpul primelor meciuri internaţionale, dar absent în octombrie din cauza aceleiaşi entorse la zona inghinală cu care se confrunta de câteva săptămâni, Lamine Yamal fusese convocat de Luis De la Fuente pentru ultimele două meciuri de calificare la Cupa Mondială din 2026 împotriva Georgiei (15 noiembrie) şi Turciei (18 decembrie).

Dar retragerea sa a fost anunţată marţi într-un comunicat usturător al RFEF (Federaţia Regală Spaniolă de Fotbal).

”Departamentul medical al RFEF doreşte să îşi exprime surpriza şi consternarea după ce a aflat, luni, 10 noiembrie, la ora 13:47, ziua în care a început cantonamentul oficial cu echipa naţională, că jucătorul Lamine Yamal a fost supus unei proceduri invazive de radiofrecvenţă în aceeaşi dimineaţă pentru a trata o afecţiune pubiană. Această procedură a fost efectuată fără ca personalul medical al echipei naţionale să fie informat în prealabil. Aceştia au fost informaţi despre detalii doar printr-un raport primit în ziua precedentă, la ora 22:40 (luni), care recomanda o perioadă de odihnă de 7 până la 10 zile”, se arată în comunicat.

Această situaţie a determinat Federaţia Spaniolă să „îl scutească de acest cantonament”.

„N-am mai trăit niciodată aşa ceva. Nu cred că este normal”, a reacţionat antrenorul naţionalei spaniole în acea după-amiază, recunoscând că operaţia lui Lamine Yamal i-a luat prin surprindere atât pe staff-ul medical, cât şi pe cel tehnic.

Deşi recuperarea sa după un început de sezon perturbat de această accidentare la inghinal a fost considerată bună, atât jucătorul, cât şi staff-ul medical au decis că tratamentul cu radiofrecvenţă i-ar permite o recuperare completă.

mail-share icon Email
viewscnt

Barcelona

Ultimele articole Toate articolele