Laurenţiu Reghecampf (51 de ani) îi ia locul lui Marius Baciu (51 de ani) pe banca celor de la FCSB. Prezentarea oficială are loc joi, de la ora 15:00, la baza echipei din Berceni. Evenimentul se vede pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro.
Citește și

Joi are loc şi primul antrenament sub conducerea lui Reghe. Acesta va veni la echipă cu preparatorul fizic Adrian Popa şi secundul Viorel Dinu.
Reghe a negociat serios pentru a fi lăsat să plece de tunisieni
Antrenorul a ajuns la un acord cu Esperance Tunis pentru rezilierea contractului, după discuţii cu conducătorii clubului african ce au durat mai bine de trei ore, şi are drum liber spre gruparea patronată de Gigi Becali.
Antrenorul va plăti 150.000 de euro, clauza de reziliere a contractului cu Esperance Tunis.
FCSB se află într-o situaţie dificilă, pe locul 11 în SuperLiga, cu doar 12 puncte adunate în 10 etape.
