Ultima oră
Veste excelentă pentru FCSB! S-a aflat când revine Daniel Bîrligea Veste excelentă pentru FCSB! S-a aflat când revine Daniel Bîrligea
Alexandru Băluţă a rămas liber de contract! Anunţ cu privire la revenirea în Superliga Alexandru Băluţă a rămas liber de contract! Anunţ cu privire la revenirea în Superliga
Chivu a spus DA şi semnează după finala cu Lazio: ”Împreună vom ajunge departe!” Tun financiar pentru antrenorul român care a cucerit Italia

Chivu a spus DA şi semnează după finala cu Lazio: ”Împreună vom ajunge departe!” Tun financiar pentru antrenorul român care a cucerit Italia
De 5 ori campion cu Bayern, şi-a anunţat retragerea la doar 30 de ani: ”Când am primit vestea, am intrat la duş şi am plâns zece minute” De 5 ori campion cu Bayern, şi-a anunţat retragerea la doar 30 de ani: ”Când am primit vestea, am intrat la duş şi am plâns zece minute”
Adrian Şut e campion în Emiratele Arabe Unite Adrian Şut e campion în Emiratele Arabe Unite
Parisul îşi anunţă hegemonia. Planul lui Al-Khelaifi pentru PSG: ”Am putea avea jucători care să câştige Balonul de Aur în următorii 3, 4 sau 5 ani, jucători diferiţi” Parisul îşi anunţă hegemonia. Planul lui Al-Khelaifi pentru PSG: ”Am putea avea jucători care să câştige Balonul de Aur în următorii 3, 4 sau 5 ani, jucători diferiţi”

Mărturia şocantă a fostului jucător al Astrei şi al lui Liverpool despre atacul criminal din Franţa asupra copiilor

Ligue 1 Publicat pe 8 iun 2023
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38120/21221487/1/profimedia-0672325342.jpg

Fostul fotbalist de la FC Liverpool, Anthony Le Tallec, care a jucat în 2017 şi la Astra Giurgiu, a povestit joi pe Instagram că a fost martor la atacul comis de un refugiat sirian asupra unui grup de copii mici într-un parc din apropierea lacului din Annecy, în sud-estul Franţei.

Potrivit BBC, într-o înregistrare video postată pe Instagram, el povesteşte că alerga pe lângă lacul din Annecy, când a văzut cum oameni care veneau spre el îi spuneau să fugă, după ce văzuseră un bărbat care a atacat copii cu un cuţit.

Le Tallec spune că suspectul a apărut apoi chiar în faţa lui, urmărit de poliţişti. ”S-a apropiat de mine, aşa că m-am mişcat, m-am îndepărtat”, a povestit el. ”Îl văd cum se îndreaptă spre o bunică şi un bunic şi l-a atacat pe bunic”, a relatat fostul atacant de la FC Liverpool şi Astra Giurgiu.

”Le-am spus poliţiştilor: Împuşcaţi-l! Omorâţi-l!”, a adăugat el.

Le Tallec spune că a văzut cum bărbatul a mai atacat încă o dată, iar apoi poliţiştii au început să tragă focuri de armă.

Fostul sportiv, în vârstă de 38 de ani, care s-a retras din activitate în 2021, spune că şi-a continuat alergarea de-a lungul lacului şi i-a văzut pe copiii care au fost răniţi în urma atacului.

”Este aşa de trist, este o nebunie să avem aşa ceva în Annecy”, a comentat el.

Un bărbat a rănit joi patru copii şi un adult într-un atac cu cuţitul comis într-un parc din oraşul Annecy, în sud-estul Franţei. Atacatorul era un cetăţean sirian cu statut legal de refugiat în Franţa. El nu era în evidenţa serviciilor de securitate, iar motivele atacului său sunt neclare.

Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a declarat pe Twitter că atacatorul a fost arestat. Momentul a fost surprins de imagini filmate de martori oculari.

 

Doi copii şi un adult se află în pericol de moarte, în timp ce alţi doi copii au fost răniţi uşor, a precizat poliţia.

”Naţiunea este în stare de şoc!”, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron într-un mesaj pe Twitter, calificând atacul drept ”un act de o laşitate absolută”.

Potrivit Reuters, martorii au povestit că cel puţin unul dintre copiii răniţi în atac se afla într-un cărucior.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 09:45, la un loc de joacă dintr-un parc aflat pe malul lacului din Annecy, oraş din Alpii francezi.

mail-share icon Email
viewscnt

Ligue 1

Ultimele articole Toate articolele