Matteo Duţu, fundaşul lui Dinamo, a oferit un interviu din cantonament.
Citește și

Dinamo a plecat joi, 18 iunie, în Polonia, unde îşi va desfăşura perioada de pregătire pentru următorul sezon. Unul dintre jucătorii care se anunţă a fi importanţi pentru lotul pregătit de Nuno Campos este Matteo Duţu.
Fundaşul crescut de AC Milan nu şi-a făcut loc în formula de start a lui Zeljko Kopic în stagiunea precedentă, dar odată cu plecarea lui Boateng pare pregătit pentru a deveni titular.
„E cantonament, e o perioadă în care trebuie să ne antrenăm pentru sezonul care vine şi sunt un pic obosit, e normal, dar în rest totul e bine. Încercăm să înţelegem noul stil de joc şi tot, e greu, normal, dar până acum merge totul bine.
E un pic de diferenţă, e normal, toată echipa... că se schimbă un pic stilul de joc, dar până acum mi-a plăcut şi trebuie să înţelegem bine totul tactic şi tot, dar până acum a mers totul bine şi sper că o să meargă totul bine şi în continuare.
„Ăsta e obiectivul meu”
Mă simt foarte bine. M-am adaptat bine şi cred că şi repede. Şi cu suporterii, clubul, conducerea, jucătorii, stau cu toţii bine. Şi chiar oraşul, Bucureştiul, îmi place, deci m-am adaptat foarte bine şi îmi place.
(n.r. Eşti pregătit în noul sezon să ai un rol mai important?) Ăsta e obiectivul meu. Anul trecut am venit şi am bifat câteva meciuri. Sincer, nici nu mă aşteptam să joc aşa de mult, dar până la urmă am avut meciuri, ocazii. Şi sezonul ăsta, ăsta e obiectivul meu, o să ajut echipa şi cu Nikita mă înţeleg foarte bine, sper să fie totul ok.
Normal că mă gândesc şi la echipa naţională, dar acum mă gândesc înainte la Dinamo. Sunt cu gândul total la Dinamo. Şi după, dacă o să vină convocarea de la echipa mare, o să fie o mare mândrie pentru mine şi înseamnă că merge totul bine”, a spus Matteo Duţu pentru RadioDinamo1948.
Lotul lui Dinamo pentru cantonamentul din Polonia
Portari: Devis Epassy, Alexandru Roşca, Costin Ungureanu;
Fundaşi: Maxime Sivis, David Irimia, Matteo Duţu, Mihnea Toader, Nikita Stoinov, Luca Fudulache, Raul Opruţ, Răzvan Radu;
Mijlocaşi: Andrei Mărginean, Godwin Udosen, Cristian Licsandru, Alberto Soro, Cătălin Cîrjan, Cristian Mihai, Casian Soare, Alexandru Irimia;
Atacanţi: Danny Armstrong, Adrian Mazilu, Alexandru Musi, Mamoudou Karamoko, Ianis Tarbă, Ianis Doană, Peter Belive, Alexandru Pop, Raul Rotund, Vadym Kyrychenko;
