Ultima oră
Mircea Lucescu s-a decis! Cine este înlocuitorul lui Alexandru Chipciu, accidentat în meciul cu Hermannstadt, pentru barajul cu Turcia Mircea Lucescu s-a decis! Cine este înlocuitorul lui Alexandru Chipciu, accidentat în meciul cu Hermannstadt, pentru barajul cu Turcia
Impresarul a lămurit situaţia lui Ofri Arad! Jucătorul a fost criticat recent de Gigi Becali Impresarul a lămurit situaţia lui Ofri Arad! Jucătorul a fost criticat recent de Gigi Becali
Suedia i-a prelungit contractul selecţionerului Graham Potter Suedia i-a prelungit contractul selecţionerului Graham Potter
VIDEO | Start de optimi în Europa League! Ionuţ Radu şi Celta Vigo primesc vizita celor de la Olympique Lyon VIDEO | Start de optimi în Europa League! Ionuţ Radu şi Celta Vigo primesc vizita celor de la Olympique Lyon
VAR în acest sezon: 254 de meciuri din campionat şi cupă, peste 1.300 de faze, 91 de decizii iniţiale modificate VAR în acest sezon: 254 de meciuri din campionat şi cupă, peste 1.300 de faze, 91 de decizii iniţiale modificate
Linie de echipament pentru mici sportive, lansată de Cătălina Ponor Linie de echipament pentru mici sportive, lansată de Cătălina Ponor

Modelul Bodø/Glimt: proiectul uluitor inspirat din Football Manager, baseball şi Formula 1

Champions League Publicat de Cătălin Suciu astăzi, 15:43
mail-share icon Email

Într-un oraş arctic cu aproximativ 50.000 de locuitori, FK Bodø/Glimt a reuşit ceva ce părea imposibil în fotbalul modern: să concureze cu echipe mult mai bogate folosind date, algoritmi şi strategie.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38107/22376078/1/profimedia-0986073675.jpg

În ultimii ani, clubul norvegian a câştigat trofee şi a produs surprize mari în competiţiile europene, devenind un studiu de caz.

Succesul nu vine din transferuri spectaculoase sau vedete internaţionale. Secretul este un model inspirat din statistica baseballului, telemetria din Formula 1 şi analiza modernă de date.

Moneyball în varianta nordică

Modelul Bodø/Glimt este apropiat de filosofia celebră din cartea şi filmul Moneyball, inspirată de strategia echipei de baseball Oakland Athletics.

Ideea centrală este simplă: piaţa supraevaluează reputaţia şi subevaluează anumite statistici.

Dacă identifici acele statistici ignorate de alţii, poţi găsi jucători mai ieftini, subevaluaţi, dar extrem de eficienţi.

Exact această logică a fost adaptată în Norvegia de FK Bodø/Glimt, care a construit unul dintre cele mai sofisticate sisteme de scouting bazate pe date din Europa.

Algoritmul Fokus şi revoluţia scoutingului

În timpul pandemiei, trei studenţi pasionaţi de analiza datelor şi de jocul Football Manager au dezvoltat o platformă numită Fokus. Aceasta analizează mii de jucători din zeci de ligi folosind indicatori statistici avansaţi, precum  recuperări şi pressing defensiv, pase progresive, intensitate fizică şi sprinturi, poziţionare tactică, eficienţa şuturilor, indicatorul xG (expected goals).

Algoritmul compară automat profilurile jucătorilor şi calculează trei variabile esenţiale:

*compatibilitatea cu sistemul tactic

*potenţialul de dezvoltare

*raportul performanţă-cost.

 

Scopul nu este găsirea celor mai talentaţi fotbalişti din lume, ci a celor care se potrivesc perfect sistemului echipei.

Filosofia transferurilor: "nu cumpărăm nume, cumpărăm profiluri".

La Bodø/Glimt scoutingul nu caută vedete. Caută profiluri tactice foarte precise. Clubul urmăreşte jucători care pot susţine stilul de joc al echipei, extreme capabile să facă pressing constant, mijlocaşi cu volum mare de alergare, fundaşi capabili să construiască jocul din spate. Dacă un jucător nu se potriveşte modelului tactic, transferul nu se face, indiferent de talentul individual.

Statistica de aur

Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al extremei Jens Petter Hauge. Analiza statistică arăta că jucătorul avea indicatori ofensivi peste media campionatului:

xG de aproximativ 0,21 pe meci

peste 2 driblinguri pe meci

peste 2 curse progresive pe meci.

După integrarea în sistemul ofensiv al echipei, cifrele sale au explodat. Contribuţia ofensivă a crescut cu peste 70%, iar evoluţiile l-au dus ulterior la AC Milan.

Un alt caz exemplu este atacantul Amahl Pellegrino. Transferat de la Kristiansund pentru aproximativ 500.000 de euro, algoritmul a remarcat trei statistici cheie:

*peste 3 şuturi pe meci

*xG ridicat

*majoritatea finalizărilor din interiorul careului.

În sistemul lui Bodo, Pellegrino a devenit unul dintre cei mai eficienţi marcatori din Scandinavia, cu 25 de goluri într-un sezon.

Clubul a aplicat aceeaşi metodă şi în cazul unor jucători precum Victor Boniface, transferat ulterior în Belgia, sau Faris Moumbagna, ajuns mai târziu la Olympique de Marseille.

Arhitectul sistemului: Kjetil Knutsen

În centrul proiectului se află antrenorul Kjetil Knutsen, instalat în 2018. Sub conducerea sa, echipa a dezvoltat o identitate tactică foarte clară, cu pressing agresiv, recuperarea rapidă a mingii, tranziţii rapide şi intensitate fizică ridicată.

Stabilitatea a permis dezvoltarea unui sistem coerent în care fiecare transfer este făcut pentru a servi ideii de joc.

Analiza inspirată din Formula 1

La Bodø/Glimt, analiza meciurilor seamănă mai degrabă cu modul în care o echipă din Formula One analizează telemetria monoposturilor. După fiecare meci sunt analizate poziţiile jucătorilor, viteza atacurilor, structura pressingului şi spaţiile dintre linii.

Datele sunt transformate în grafice şi modele tactice care sunt apoi integrate în antrenamente.

Dincolo de tehnologie, clubul a construit şi o cultură organizaţională solidă. Accentul se pune pe  dezvoltarea jucătorilor, stabilitate tehnică şi disciplină colectivă.

Greşelile sunt tratate ca parte a procesului de învăţare, iar sistemul este considerat mai important decât individul.

Strategia financiară este la fel de clară ca cea sportivă. Se identifică jucători subevaluaţi, care apoi se dezvoltă într-un sistem eficient. Bodø/Glimt reuşeşte să genereze profit din transferuri şi să reinvestească constant în proiect.

Echipa norvegiană arată, de altfel, direcţia în care se îndreaptă fotbalul. Ne plăceau "mingicarii", "decarii", ne plăceau fentele şi driblinguril pentru care mergeam pe stadioane... Acum succesul va fi fost măsurat în cifre şi statistici. Fotbalul ajunge, încet, către modulul A. I.

 

mail-share icon Email
viewscnt