
Dan Petrescu (52 de ani) a plecat, joi, spre Dubai, unde-şi va petrece sărbătorile alături de familie. Dar SuperDan va folosi această perioadă şi pentru negoicerile finale cu saudiţii de la Al Nasr Riad, echipă la care ar putea transfera şi un fost elev de la CFR Cluj.
Citește și
Al Nasr e aproape să-l dea afară pe Rui Vitoria şi să-l transforme pe fostul fundaş dreapta al Generaţiei de Aur în rivalul lui Răzvan Lucescu. Salariul lui SuperDan se va ridica la aproximativ două milioane de euro, iar condiţiile bune financiare pe care le oferă clubul din Riad îi vor putea permite să-şi îndrepte atenţia şi spre fostul club.
Aşa cum a mai făcut în trecut, ultima dată cu Boli în China, Dan Petrescu vrea să ia cu el un jucător în care are încredere. Iar gsp.ro anunţă că prima ţintă a antrenorului este mijlocaşul croat Damjan Djokovic, cel care a jucat un rol important în echipele cu care Petrescu a cucerit cluburile din Casa Liga 1. Djokovic are 30 de ani, mai are contract cu CFR pâmă în 2022, iar campioana l-ar putea lăsa să plece pentru 500.000 de euro, sumă care, evident, nu ar reprezenta o problemă pentru şeicii lui Al Nasr.
Varianta de rezervă a lui Petrescu este Andrei Burcă, stoperul de naţională care a crescut enorm sub comanda sa. Totuşi, preţul lui este ceva mai mare, undeva în jurul a 1,5 milioane de euro.
