Neluţu Varga a anunţat că a plătit salariile restante şi că a achitat datoria care împiedica CFR-ul să facă transferuri. Patronul clujenilor spune că va merge câteva zile în cantonament pentru a discuta cu jucătorii şi cu noul staff tehnic, pentru a le transmite noua strategie a clubului.
Citește și

”Avem patru jucători din Portugalia care urmează să fie integraţi la echipă. Vrem să facem o echipă de forţă şi să jucăm în Europa. Am plătit un salariu restant, mâine se va achita al doilea şi va fi totul la zi”, a spus Varga în exclusivitate pentru Prima Sport.
Varga a dezvăluit că a discutat cu conducerea clubului şi că a stabilit noile criterii după care CFR va face transferuri. Iuliu Mureşan, Marian Copilu şi Ciprian Deac se vor asigura că noua strategie va fi pusă în aplicare. Ricardo Cadu va conduce negocierile legate de transferurile de jucători.
”Mă chinui şi mă zbat să le dau toată susţinerea financiară, morală. Să aibă toate condiţiile, dar cu anumite restricţii. Nu mai sărim calul, nu mai facem angajări de prost gust, nu mai alegem jucători din cauză că cineva e prieten cu nu ştiu cine şi la final mă trezesc că tot eu plătesc şi ei nu folosesc jucătorul, că am N exemple în aproape 10 ani de când am preluat clubul.
Fără parandărături, gata! Am fost dezamăgit de unele persoane cu care am lucrat.
”Nu mai aruncăm cu banii şi Neluţu plăteşte!”
Am cerut o restructurare şi un plan corect pentru viitor. Nu doar aruncăm cu banii şi, indiferent ce se întâmplă, Neluţu plăteşte.
Sper să facem echipă de forţă. Noua strategie e foarte simplă: salarii corecte şi bonusuri mari. Nu mai vreau salarii uriaşe şi bonusuri uriaşe. Faci performanţă, eşti remunerat pe măsură. Nu faci performanţă, clubul îţi achită un salariu normal. Nu avioane ca până acum.
Am dat până acum cele mai mari salarii din România şi m-am trezit că, în final, am fost singurul pierzător. Când ai din start un contract mare, e normal că nu mai tragi, că te dai accidentat, că ai întindere. Dovedeşte-mi că meriţi să primeşti acei bani şi nu e nicio problemă.
Vine domnul Varga mereu cu banii de acasă? Le-am zis: le mai dau forţă, le asigur un buget corect, ca să meargă în grupele europene. Le-am spus că e ultimul an în care-i ajut, dar trebuie să-mi arate că pot produce, că sunt capabili să se autosusţină. Nu mai merge ca până acum: în fiecare an voi produceţi doi lei, eu vin cu cinci lei. Sunt de aproape 10 ani la CFR. Asta va fi strategia de acum încolo: salarii bune, că nu vor fi în bătaie de joc, dar pentru obiective şi performanţă. Nu vor mai fi salarii de 20.000, de 50.000, şi tu să stai acasă, să te odihneşti”, a spus Varga pentru primasport.ro.
Varga a cerut şi o reorganizare la nivelul lotului.
”Am 40 de jucători! De ce? Când noi avem nevoie de 23 de jucători. Hai 27, 28, dar nu 40! Şi încă 10 împrumutaţi, cărora tot noi le plătim salariile. Am fost delăsător, băiat bun. Am fost mai tot timpul plecat în ultimii doi ani. Ştiţi cum e, când pisica nu-i acasă, şoarecii se urcă pe masă”, a mai spus patronul ”vişiniilor”.
Omul de afaceri spune că e exclus ca clubul pe care-l patronează să ceară intarea în insolvenţă.
”La noi nu există insolvenţă, faliment. A fost o neimplicare în ultima perioadă, mi-a fost greu să mă ocup de la distanţă. Nu vorbim la CFR de un buget de două milioane, ci de 15, 18 milioane. Mâine se plăteşte ultima lună restanţă şi Dumnezeu cu mila. Cât timp trăiesc eu, clubul acesta nu va intra în insolvenţă. Eu n-am luat un ban din clubul acesta, eu tot timpul am dus bani. Suntem un club care n-a murit şi care n-o să dispară. Cât timp voi fi eu proprietar, asta e clar! CFR e un club cu spirit de campioni care nu se predă, ăsta e mesajul meu pentru fani”, a încheiat Varga.
