
Poli Iaşi este singura echipă din Liga 1 care nu a jucat, până acum, meciuri de verificare. În rest, toate formaţiile din primul eşalon au bifat cel puţin un meci test. În cazul moldovenilor, Ciprian Paraschiv, preşedintele clubului, spune că acest lucru nu este o problemă, întrucât jucătorii pot să se pregătească în meciuri ”şcoală” între ei.
Citește și
Oficialul nu crede că echipa lui va avea dificultăţi şi că Mircea Rednic va face minuni după reluarea campionatului. ”Nu cred că e un handicap pentru noi faptul că nu am disputat un amical. Până la urmă important este antrenamentul, iar băieţii au făcut un antrenament de o intensitate mare, urmat de un joc scurt între ei. Vom avea foarte multe meciuri de jucat într-o perioadă scurtă de timp de ne vom sătura. Nu pot să spun că mă îngrijorează victoria Viitorului cu Craiova, până la urmă e un meci amical.
Meciurile oficiale contează. Sigur, Viitorul este o echipă bună, e cea mai bună echipă din play-out, dar şi noi avem o echipă bună şi am încredere în băieţi şi în staff. Mai avem o săptămână până la reluarea campionatului şi sper să fim într-o formă cât mai bună la ora meciului cu Viitorul”, a declarat preşedintele executiv Ciprian Paraschiv.
