Ziua de 23 septembrie a început, la Şcoala Gimnazială „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, ca o dimineaţă obişnuită de şcoală. Vremea ploioasă şi mohorâtă îndemna mai degrabă la linişte decât la agitaţie. Pe coridoare, însă, atmosfera era cu totul alta: zâmbete, emoţie şi o nerăbdare greu de ascuns.
Citește și

Articol scris de Ferenc Jasko
Elevii ştiau că, de la ora 10:00, urma să întâlnească unul dintre numele cunoscute ale fotbalului românesc: Dan Nistor.
Pentru mine, ca profesor de istorie al acestor copii şi pasionat de istoria sportului, întâlnirea a avut o semnificaţie aparte. Căpitan al Universităţii Cluj şi unul dintre jucătorii importanţi ai echipei, Dan Nistor a intrat, în august 2026, în istoria primei ligi din România. Pe 17 august, a ajuns la 516 meciuri disputate în SuperLigă, depăşindu-l pe Ionel Dănciulescu şi devenind recordmenul competiţiei la numărul de apariţii. În cariera sa a bifat şi meciuri pentru echipa naţională, iar în 2013 a făcut pasul spre fotbalul francez, unde a evoluat pentru Evian în Ligue 1.
Un mic stadion în curtea şcolii
Copiii s-au pregătit cu entuziasm pentru întâlnire. În jurul orei 10:05, în curtea şcolii, în faţa balonului care găzduieşte activităţile sportive ale instituţiei, aproape că nu mai era loc liber. Peste 500 de elevi aşteptau sosirea invitatului.
Când Dan Nistor a apărut, curtea şcolii s-a transformat, pentru câteva minute, într-un mic stadion. Au fost scandări, aplauze şi multă energie. După intonarea imnului Universităţii Cluj, elevii şi invitaţii s-au aşezat în spaţiul pregătit pentru eveniment.
Directorul şcolii, Darius Chiş, iniţiatorul şi principalul organizator al întâlnirii, i-a salutat pe elevi şi pe invitaţi şi a subliniat importanţa unui astfel de moment pentru comunitatea şcolii.
Pentru copii, însă, discursurile introductive erau doar începutul. Toate privirile s-au îndreptat apoi spre Dan Nistor.
„Talentul nu este suficient”
Căpitanul Universităţii Cluj le-a vorbit elevilor despre muncă, perseverenţă şi seriozitate. A povestit despre dificultăţile întâlnite de-a lungul carierei şi despre efortul constant din spatele performanţei.
Mesajul transmis a fost unul simplu, dar esenţial: talentul contează, însă nu este suficient. Fără disciplină, muncă şi continuitate, performanţa rămâne doar o posibilitate.
Pentru nişte copii obişnuiţi să-l vadă pe fotbalist pe teren sau pe ecranele televizoarelor, întâlnirea a avut şi valoarea unei lecţii altfel. Nu din manual, ci direct de la un om care şi-a construit cariera în ani de antrenamente, meciuri, victorii şi momente dificile.
Autografe, fotografii şi multe zâmbete
A urmat momentul cel mai aşteptat de elevi. Dan Nistor s-a aşezat în faţa celor peste 500 de copii şi, cu răbdare şi zâmbetul pe buze, a oferit autografe şi s-a fotografiat cu ei.
Şirul de copii părea că nu se mai termină. Nistor nu a grăbit întâlnirea şi a rămas până când cât mai mulţi elevi au avut ocazia să se apropie de el, să obţină un autograf sau o fotografie.
Din postura mea de profesor, tocmai această disponibilitate mi s-a părut una dintre cele mai frumoase imagini ale zilei. Dincolo de recorduri, trofee şi statistici, copiii au întâlnit un sportiv dispus să le acorde timp şi atenţie.

O întâlnire care face parte dintr-un proiect mai amplu
La finalul evenimentului, Dan Nistor şi antrenorii din cadrul sectorului juvenil al Universităţii Cluj care l-au însoţit au apreciat condiţiile oferite de şcoală şi procesul de modernizare prin care a trecut instituţia.
Directorul Darius Chiş a precizat că, alături de mine, de colegii din corpul profesoral şi de întreaga comunitate şcolară, doreşte să continue proiectul început în anii precedenţi: întâlniri între elevi şi personalităţi care au lăsat sau continuă să lase o amprentă importantă în sport.
În trecut, elevii Şcolii Gimnaziale „Octavian Goga” au avut ocazia să-i întâlnească pe Ionuţ Rada şi pe dr. László Bölöni. Planul este ca seria acestor întâlniri să continue, nu doar cu foşti sau actuali fotbalişti şi antrenori, ci şi cu sportivi din handbal, baschet şi alte discipline.
Pentru un copil, o asemenea întâlnire poate însemna mai mult decât pare la prima vedere. În faţa lui nu mai este doar un nume cunoscut, ci un om care poate vorbi despre anii de muncă din spatele performanţei. Despre eşecuri, răbdare, disciplină şi despre faptul că drumul spre succes nu este nici scurt, nici uşor.
Până la urmă, a fost o zi de şcoală. Dar, pentru câteva zeci de minute, catalogul, tabla şi manualele au făcut loc unei alte forme de învăţare: o lecţie despre sport, caracter şi perseverenţă.
Iar pentru cei peste 500 de elevi prezenţi, numele lui Dan Nistor nu va mai însemna doar un fotbalist văzut pe ecran, un căpitan pe gazon sau un record într-o statistică a SuperLigii. Va însemna şi o amintire personală: ziua în care unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti ai României a venit în şcoala lor.
