Ultima oră
Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani
Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA
George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga
Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe
Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor” Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor”
„Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV „Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV

O nouă aventură în Campionatul European de Raliuri pentru Ciprian Lupu

Auto-Moto Publicat de Daian Cutu pe 16 aug 2024
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38216/21704239/1/lupu.jpg

Pilotul român Ciprian Lupu, singurul tetraplegic care a reuşit să câştige un titlu naţional într-un campionat de raliuri, va bifa a doua prezenţă în Campionatul European de Raliuri, urmând să concureze în acest weekend la Barum Czech Rally Zlín.

La numai două săptămâni după ce a încheiat, cu succes, Rally di Roma Capitale, bifând cel mai bun rezultat al său din carieră, Ciprian va fi singurul pilot român implicat în etapa din Cehia. Deşi anunţat la start, din cauza lipsei bugetului, Simone Tempestini a fost nevoit să spună pas cursei care îl putea menţine în lupta pentru titlul continental.

Pe un model Renault Clio Rally5, Ciprian Lupu îl va avea copilot pe tânărul Andrei Aiţculesei, alături de care a făcut echipă şi în ultimul an. În Italia, cei doi au obţinut şi primele puncte în European, încheind pe 5 la clasa ERC4.

"Ieri am terminat a doua zi de recunoaşteri destul de târziu, iar băieţii au fost cu maşina la verificările tehnice. Probele într-adevăr sunt diferite faţă de ce am întâlnit până acum. Astăzi începem cu shakedown-ul, startul festiv şi prima probă specială în jur de ora 22:00. Ne propunem să căpătăm experienţă şi să terminăm cu bine", a povestit Ciprian pe pagina sa de facebook.

Nu mai puţin de 112 echipaje sunt înscrise la  Barum Czech Rally Zlín, a şasea etapă a sezonului continental. În absenţa lui Tempestini, toţi ochii vor fi aţintiţi spre duelul dintre Hayden Paddon şi Mathieu Franceschi, care se duelează pentru titlul european.

Pentru a ajunge la finişul etapei, Ciprian trebuie să parcurgă un total de 863 de kilometri, dintre care 193 de kilometri sunt în regim de probă specială, raliul fiind împărţit în 15 probe, de vineri şi până duminică seară.

Ciprian Lupu a ajuns în scaun rulant în urmă cu 2002 după un accident la mare, fiind diagnosticat cu leziune medulară la a cincea şi a şasea vertebră, cu secţionarea totală a măduvei. Au fost foarte mulţi ani în care nu se putea mişca deloc, însă cu extrem de multă motivaţie şi perseverenţă, Ciprian şi-a câştigat independenţa.

În 2018 şi-a urmat şi visul. A urmat un curs de pilotaj la Napoca Rally Academy, acolo unde Simone Tempestini i-a fost mentor. În urmă cu 3 ani a devenit primul pilot tetraplegic care a câştigat un titlu naţional la raliuri, devenind campion la debutanţi, iar performanţa sa a fost recunoscută inclusiv de Cartea Recordurilor.

mail-share icon Email
viewscnt

Auto-Moto

Ultimele articole Toate articolele