Ultima oră
Marea finală a Campionatului Naţional de Drift va avea loc în Piaţa Constituţiei Marea finală a Campionatului Naţional de Drift va avea loc în Piaţa Constituţiei
Becali l-a ”distrus” pe tricolorul în care Hagi şi-a pus încrederea: ”Du-te cu milioanele tale” Becali l-a ”distrus” pe tricolorul în care Hagi şi-a pus încrederea: ”Du-te cu milioanele tale”
Ultima oră: Şeful arbitrilor din Turcia a fost reţinut! Ultima oră: Şeful arbitrilor din Turcia a fost reţinut!
Roata Victoriei: cum să transformi o rotire gratuită pe zi în gadgeturi de top şi cash la VBET Roata Victoriei: cum să transformi o rotire gratuită pe zi în gadgeturi de top şi cash la VBET
Un cunoscut nume din fotbalul românesc, discurs exploziv după România - Bosnia 2-4: "L-au omorât pe Lucescu, îl omoară şi pe Hagi. Îl bagă în mormânt!" Un cunoscut nume din fotbalul românesc, discurs exploziv după România - Bosnia 2-4: "L-au omorât pe Lucescu, îl omoară şi pe Hagi. Îl bagă în mormânt!"
FIFA loveşte din nou în SuperLiga! După FCSB, încă un club a primit interdicţie la transferuri FIFA loveşte din nou în SuperLiga! După FCSB, încă un club a primit interdicţie la transferuri

OFICIAL | Marko Dugandzic, prezentat de CFR Cluj! Când poate debuta

CFR Cluj Publicat pe 11 ian 2022
mail-share icon Email
//i0.1616.ro/media/581/3142/38228/20537339/4/md.jpg


Marko Dugandzic (27 de ani) este, începând de marţi, noul jucător al celor de la CFR Cluj, care le-a plătit jumătate de milion de euro ruşilor de la Sochi. Croatul devine, astfel, al doilea vârf adus de Dan Petrescu în această vară, după Sergiu Buş, şi va încasa 20.000 de euro lunar.

UPDATE marţi, 11 ianuarie, ora 16:40: CFR Cluj a anunţat, pe facebook, transferul atacantului Marko Dugandzic, care vine din Rusia, de la Sochi, pentru 500.000 de euro. Vârful merge direct în cantonamentul din Spania şi ar putea fi folosit de Dan Petrescu în meciul amical de miercuri, contra elveţienilor de la Lugano:
 
"Bine ai venit, Marko Dugandzić!
 
Cluburile CFR 1907 Cluj şi FC Sochi au ajuns la un acord privind transferul definitiv al atacantului Marko Dugandžić!
 
În ultimul an şi jumătate, fotbalistul croat a evoluat în prima ligă din Rusia, la FC Sochi. Anterior, Dugandzić a jucat în România, la FC Botoşani, dar şi în Italia sau în Croaţia, ţara sa natală.
 
Îi urăm bun venit şi multă baftă în tricoul vişiniu!", e anunţul feroviarilor.

UPDATE duminică, ora 20:00: Anunţat de Neluţu Varga şi confirmat în mare măsură şi de Dan Petrescu, transferul lui Marko Dugandzic la CFR Cluj se va face în curând. Vârful a lansat un indiciu foarte important: a urcat pe reţelele sociale o imagine în care se află la volan şi ascultă imnul CFR-ului, alături de un ceas, semn că mutarea a intrat pe ultima sută de metri.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38228/20537339/3/2gd.jpg




Ştirea iniţială:
 
Dată ca sigură de Neluţu Varga, mutarea în valoare de 500.000 de euro e aproape perfectată, iar Dan Petrescu abia îl aşteaptă pe atacantul croat sub comanda sa, în cantonamentul din Spania. În acest moment, mai sunt de pus la punct ultimele detalii ale contractului, asta după ce Sochi şi CFR s-au înţeles, iar clubul feroviar a obţinut şi acordul verbal al fostului vârf de la FC Botoşani:
 
"Din ce am înţeles, cluburile s-au înţeles. Nu s-a semnat contractul, dar e totul OK cu jucătorul, au mai rămas mici detalii. Sper să-l am cât mai repede în cantonamentul din Spania", a declarat Petrescu, la conferinţa de presă de după reunirea lotului campioanei României.
 
Vârful croat a dat un randament destul de bun în Rusia, unde în numai şapte meciuri a marcat de trei ori. Patru dintre meciuri şi un gol au fost bifate în campionat, iar trei partide şi două reuşite au venit în partide din Conference League.
 
Dugandzic a jucat pentru FC Botoşani în 20 partide, a marcat de 11 ori şi a oferit două pase decisive.

Dan Petrescu se gândeşte la Itu şi la alţi fotbalişti români

O surpriză pregătită de SuperDan ar putea fi reprezentată de revenirea lui Cătălin Itu, mijlocaş central împrumutat la Dinamo la startul acestui sezon. Petrescu s-a bazat pe Itu în perioada în care acesta era eligibil pentru regula Under 21, iar acum îl vede înlocuitorul perfect pentru Emmanuel Culio, care a ales să plece în Argentina: "E posibil să se întoarcă Itu, poate fi readus, pentru că e jucătorul CFR-ului", a mai anunţat fostul fundaş dreapta al Generaţiei de Aur.
 
Iar campania de mercato din această iarnă are toate şansele să nu se termine cu Sergiu Buş, Dugandzic şi Itu, Petrescu intenţionând să mai aducă jucători români din Casa Liga 1: "Suntem în discuţii să mai vină şi să mai plece, dar nimic concret. Mereu am nişte jucători din România pe care mi-i doresc, dar, când dau numele, creşte preţul şi se bagă şi alte echipe, iar asta nu-mi place", a dezvăluit tehnicianul din Gruia.
mail-share icon Email
viewscnt

CFR Cluj

Ultimele articole Toate articolele