Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Grupuri Infracţionale Violente au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţul Buzău, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 51 de ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de tulburare a liniştii şi ordinii publice şi lovire sau alte violenţe.
Citește și

Potrivit Poliţiei Capitalei, din datele şi probele administrate în cauză până în prezent a reieşit faptul că, la data de 2 august 2026, în jurul orei 20:35, cei cinci bărbaţi, despre care există indicii că fac parte din galeria unei echipe de fotbal din Bucureşti, în timp ce se deplasau către stadion, în zona unei săli polivalente, ar fi fost implicaţi într-un conflict spontan cu un bărbat, cetăţean pakistanez, în vârstă de 40 de ani.
Pe fondul conflictului, bărbatul ar fi fost agresat fizic de către cei cinci bărbaţi, fiind lovit cu pumnii şi picioarele, până în momentul în care a căzut la nivelul solului. Actele de violenţă au fost stopate ca urmare a intervenţiei efectivelor Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, care au intervenit pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice.
Potrivit unor surse, toată situaţia a pornit de la o filmare. În 2 august, înaintea meciului FC Rapid - CFR Cluj, scor 3-1, din etapa a treia a Superligii, un bărbat de 40 de ani, cetăţean pakistanez, era împreună cu prietena lui pe aleea dintre Sala Polivalentă Rapid şi stadionul Giuleşti.
În acel moment, prin zonă treceau membri ai Peluzei Nord Rapid către stadion, scandând. Femeia a început să filmeze trecerea galeriei. Mai mulţi membri ai galeriei au fost deranjaţi de faptul că erau filmaţi şi i-au cerut să oprească filmarea. Femeia a oprit, însă prietenul ei a intervenit şi le-ar fi reproşat că nu este normal să îi spună să nu filmeze şi a întrebat de ce nu are voie să filmeze.
Mai mulţi membri ai galeriei au intervenit, iar bărbatul a fost agresat fizic. El ar fi fost lovit cu pumnii şi picioarele de mai multe persoane şi a ajuns la pământ.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 51 de ani, au fost identificaţi şi sunt bănuiţi de participarea la comiterea faptelor cercetate.
Joi, au fost puse în executare cele patru mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora patru dintre bărbaţii bănuiţi au fost depistaţi şi conduşi la audieri. Faţă de aceştia a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi în faţa magistraţilor cu propuneri legale. Faţă de cel de-al cincilea bărbat, bănuit de comiterea faptelor, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice în vederea depistării acestuia.
Acţiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul D.G.P.M.B. şi al efectivelor Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului Grupuri Infracţionale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a liniştii şi ordinii publice şi lovire sau alte violenţe.
Poliţia precizează că efectuarea percheziţiilor domiciliare reprezintă o etapă a procesului penal, iar persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de lege.
