Mircea Lucescu va fi înmormântat astăzi, 10 aprilie 2026, la cimitirul Bellu, cu onoruri militare, după o viaţă dedicată fotbalului.
Citește și

Mai mulţi oameni de fotbal, printre care Gică Hagi, Dorin Mateuţ, Dănuţ Lupu, Răzvan Burleanu, Mihai Stoica, Ioan Andone, George Copos şi Gigi Neţoiu sunt prezenţi la slujba de înmormântare a lui Mircea Lucescu care are loc loc la Biserica Elefterie din Capitală.
Şi Gigi Becali a venit să-şi ia rămas-bun de la fostul selecţioner. Patronul roş-albaştrilor consideră că dispariţia lui Lucescu e o pierdere uriaşă pentru fotbalul românesc.
“Mai vorbisem cu doctorii şi ştiam, se ştia. Orice om când moare e o tristeţe. Cel mai mult e familia. Noi spunem condoleanţe, a pierdut fotbalul, e adevărat. Problema este: am văzut cum au fost toate televizoarele lumii - Lucescu. Toată lumea a vorbit despre el superlativ. Şi eu l-am cunoscut, am rămas mască. Am stat cu el două ore. Cultură. Toată lumea a vorbit numai la superlativ. Era un Om, super om, bun. Lasă succesele, dar era om bun. Ca dovadă că toată lumea... Comemorare peste tot”, a afirmat Becali la biserică.
“Cea mai frumoasă amintire, a venit la mine acasă şi m-a luat când a fost treaba cu ucrainenii, ca să poată echipa Ucrainei să vină la bază. Atunci mi-a povestit lucruri, din istorie, m-a uimit.
Cât am stat eu cu el, foarte important, el nu bârfea pe nimeni, dacă îi spuneai ceva de cineva muta vorba.
El .. e greu să înveţi pasiunea, te naşti cu ea, e greu să înveţi talentul, te naşti cu el. El le avea. Ce a făcut Lucescu nu poţi să înveţi. Este talent şi este geniu”, a adăugat Becali.
El consideră că acum un rol important îi revine lui Răzvan Lucescu: “Dar acum e momentul pe care nimeni nu l-a spus. El a spus Răzvan n-a avut nevoie să se ocupe numai de fotbal, am avut eu grijă să-i rezolv toate. Acum o să-i spun, Răzvane, nimeni nu poate ajuta acum, numai el poate să-l ajute şi voi (n.r. – către presă). Trece un cerşetor, îi dai 100 de lei, zici pentru nea Mircea. Dar e prea puţin ca să poţi să ridici sufletul. Ca să poată Răzvan trebue să intre în rol, o să-i spun ce să facă. El se poate ocupa de sufletul lui”.
