Ultima oră
Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani
Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA
George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga
Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe
Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor” Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor”
„Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV „Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV

Potaissa remizează cu campioana Dinamo Bucureşti în primul meci din Turda Arena

Handbal Publicat de Daian Cutu pe 14 apr 2024
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38126/21558547/2/din.jpg

Campioana Dinamo Bucureşti a remizat pentru prima dată în acest sezon, duminică, în deplasare, cu formaţia Potaissa Turda, scor 35-35 (16-17), în meci contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii Naţionale.

A fost partida inaugurală din Turda Arena, noua sală polivalentă de 3.165 locuri.

În urma rezultatului, Dinamo Bucureşti rămâne totuşi lider de necontestat în clasamentul Ligii Naţionale, cu 67 puncte, iar Potaissa rămâne pe locul 4, cu 43.

În celelalte partide ale rundei s-au înregistrat rezultatele: CSM Bucureşti – ”U” Cluj 31-22, CSM Sighişoara – HC Buzău 29-29, CSM Constanţa – CSU Suceava 35-26. Se mai joacă, tot duminică, CSM Vaslui – Poli Timişoara, CSM Focşani – Steaua Bucureşti şi Minaur Baia Mare – CSM Bacău.

Revenind la noua sală polivalentă din Turda, acesta a fost week-end-ul dedicat inaugurării, cu numeroase concerte, spectacole şi evenimente sportive.

Potrivit constructorului ACI, care a început lucrările în 2020, capacitatea noii săli polivalente are 3.165 de locuri, un regim de înălţime demisol/parter/2 etaje, pe o suprafaţă construită de 5460,6 metri pătraţi şi desfăşurată de 12.793 metri pătraţi. La demisol se află şi un bazin de înot, iar dotările sălii mai includ sală de forţă, cameră masaj, saună, cabinet fizioterapie, numeroase vestiare etc.

Turda Arena a fost omologată pentru a găzdui competiţii internaţionale de handbal, volei şi baschet.

 

mail-share icon Email
viewscnt

Handbal

Ultimele articole Toate articolele