Ultima oră
Un jucător de la Dinamo a fost DESFIINŢAT după eşecul contra Craiovei: "Praf! Ca el joc şi eu! Nimic!" | VIDEO EXCLUSIV Un jucător de la Dinamo a fost DESFIINŢAT după eşecul contra Craiovei: "Praf! Ca el joc şi eu! Nimic!" | VIDEO EXCLUSIV
VIDEO | Nicuşor Bancu îşi asumă eroarea majoră din meciul cu Dinamo. ”Este presiune” VIDEO | Nicuşor Bancu îşi asumă eroarea majoră din meciul cu Dinamo. ”Este presiune”
Adrian Rus, discurs plin de umor. ”Era greu să ne spargă! Adrian Rus, discurs plin de umor. ”Era greu să ne spargă!
Deşi au pornit de la 4-0, Răzvan Marin şi AEK Atena au avut emoţii la returul cu Celje Deşi au pornit de la 4-0, Răzvan Marin şi AEK Atena au avut emoţii la returul cu Celje
VIDEO | Dinamo – Universitatea Craiova 0-1. ”Câinii” par ieşiţi din lupta la titlu VIDEO | Dinamo – Universitatea Craiova 0-1. ”Câinii” par ieşiţi din lupta la titlu
Gianni Infantino a făcut apel la pace şi a invitat toate echipele participante la CM să concureze cu fair-play şi respect reciproc Gianni Infantino a făcut apel la pace şi a invitat toate echipele participante la CM să concureze cu fair-play şi respect reciproc

Presa italiană, şocată şi nemiloasă, după eşecul înregistrat de ”Squadra Azzurra” în faţa Norvegiei

Fotbal Internațional Publicat de Daian Cutu pe 7 iun 2025
mail-share icon Email

”Basta!”. După eşecul naţionalei Italiei cu Norvegia, în primul meci de calificare la Cupa Mondială 2026, La Gazzetta dello Sport, cel mai important cotidian sportiv italian vorbeşte despre un „dezastru” şi se teme că turneul din America de Nord este „în pericol”.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38127/22060247/1/ita.jpg

 

După ratarea calificării la ultimele două turnee finale din Rusia şi Qatar, drumul direct al Squadra Azzurra spre America este deja complicat, în aşa măsură încât viitorul lui Luciano Spalletti se află în centrul dezbaterii.

Numit în locul lui Roberto Mancini în vara anului 2023, după ce a condus-o pe Napoli la titlul de campioană a Italiei, el a adus o mare dezamăgire la ultimul Campionat European, unde Italia a fost eliminată în optimi de Elveţia (2-0).

Iar după această înfrângere în Norvegia, unii nu mai ezită să ceară plecarea sa. Pentru La Gazzetta dello Sport, care vede în această situaţie o „urgenţă naţională”, Spalletti pare să fi „ajuns la capătul tunelului” şi „soluţia cea mai logică ar fi o schimbare radicală”.

Ziarul cere, de asemenea, plecarea lui Gabriele Gravina, preşedintele federaţiei italiene, care a fost criticat pentru menţinerea lui Spalletti în ciuda eşecului de la Euro 2024. „El nu poate trăi la nesfârşit pe succesul câştigării Euro în 2021. (...) Avem nevoie de un şoc. Trebuie să reconstruim totul. Nu putem rata o a treia Cupă Mondială consecutivă”, a insistat La Gazzetta.

Cuvintele sunt cel puţin la fel de puternice în Corriere dello Sport, cotidian şocat de acest „dezastru”.

„Italia nu poate juca atât de prost”, notează jurnaliştii, pentru care îngrijorarea depăşeşte simplul caz Spalletti. „Avem pe bancă un antrenor foarte bun, unul dintre cei mai buni, care obţine rezultate atunci când reuşeşte să intre în mintea jucătorilor. Problema este că el este antrenorul unui stil de fotbal care nu mai urmăreşte excelenţa. Avem jucători buni, dar cei excelenţi sunt cei care lipsesc”, regretă Le Corriere dello Sport.

Prima pagină a ziarului Tuttosport era plină de îngrijorare şi de „ruşine” după această „seară de coşmar” şi de teama unui nou play-off, în timp ce Corriere della Sera făcea o paralelă cu înfrângerea cu 5-0 suferită de Inter Milano cu o săptămână înainte în faţa lui PSG în finala Ligii Campionilor. „Acestea sunt capitulări necondiţionate, fără revoltă, fără ambiţie. Amploarea înfrângerii exclude orice speranţă logică de calificare directă. Dacă vrem să mergem la Cupa Mondială, va trebui să trecem prin dubla de baraj din martie viitor”, proiectează deja cotidianul.

Şi adaugă fără milă: „Suntem atât de răi încât nu trebuie să subestimăm Moldova, Estonia şi mai ales Israelul”.

Următorul meci al Italiei este luni, contra echipei Republicii Moldova.

 

mail-share icon Email
viewscnt