Academia Rafael Nadal îşi sărbătoreşte a zecea aniversare anul acesta. Fostul jucător spaniol, care s-a retras în noiembrie 2024, a dorit să celebreze acest deceniu de existenţă organizând Rafa Nadal Academy Slam, o competiţie care va reuni mai mulţi foşti mari jucători.
Citește și

La 683 de zile de la ultima sa apariţie într-un meci, publicul va putea asista la marea revenire a legendei Rafael Nadal pe terenurile de la Roland-Garros. Un moment preţios, deoarece campionul cu 22 de titluri de Grand Slam în palmares abia mai are timp să practice sportul care l-a făcut rege. Nadal a fost sincer atunci când a fost întrebat care este nivelul lui competitiv în acest moment.
”Nu există niciun Rafa Nadal competitiv aici astăzi. Sunt într-o altă fază. M-am apropiat de minge abia în ultimele două săptămâni, pentru câteva antrenamente. Nu am prea jucat de când m-am retras, poate de patru ori, abia o jumătate de oră de fiecare dată. Astăzi, competiţia este ultima mea preocupare; este o petrecere la academie. Nu am ambiţii competitive”, a explicat fostul număr unu mondial.
Demonstraţia, care va fi transmisă de canalul Movistar Plus, urma să se bucure şi de prezenţa lui Roger Federer, dar elveţianul a anunţat că nu poate participa. În absenţa sa, evenimentul va reuni alţi foşti jucători, precum Andy Murray, Richard Gasquet, David Ferrer, Carlos Moya, Marat Safin, Dominic Thiem şi Fabio Fognini.
