Răzvan Lucescu s-a despărţit în această vară de PAOK, acolo unde activa de cinci ani.
Citește și

Tehnicianul român mai avea contract încă un an cu formaţia elenă, însă a acceptat despărţirea înainte de termen. Lucescu a renunţat la o sumă uriaşă pentru a pleca de la PAOK, aproximativ 2 milioane de euro.
"Timp de şapte ani, PAOK a fost a doua casă a lui. Locul unde şi-a petrecut cea mai mare parte a zilei.Răzvan Lucescu şi secunzii lui au fost duminică la baza de antrenament. Motivul prezenţei lor a fost de a-şi strânge lucrurile.
Echipa antrenorului român a stat ceva timp să adune tot, apoi a plecat. A fost o mişcare care demonstrează tot ce a spus Lucescu, mai exact că ar fi vrut să rămână şi că urma să pregătească noul sezon alături de secunzii săi. Au fost cuvinte adevărate, nu vorbe goale.
Finalul colaborării nu a avut loc la iniţiativa lui, iar atât el, cât şi asistenţii săi au fost de acord ca despărţirea să fie amiabilă, fără să ceară compensaţii financiare, aşa cum prevedea contractul. Aceasta a fost încă o mişcare menită să dovedească legătura strânsă dintre antrenorul de 57 de ani şi clubul alb-negru", au anunţat cei de la Metrosport.
Lucescu nu stă departe de fotbal!
Răzvan Lucescu nu va sta prea mult timp pe bară după despărţirea de PAOK. El este dorit de Al-Sadd, grupare care abia s-a despărţit de Roberto Mancini şi este în căutarea unui antrenor.
Campioana Qatarului i-ar pregăti românului un contrat impresionat, valabil timp de doi ani, timp în care va încasa 3,5 milioane de euro pe sezon.
