Ultima oră
Record naţional stabilit de Octavian Tucaliuc la aruncarea suliţei, în cadrul Jocurilor Parasport România Record naţional stabilit de Octavian Tucaliuc la aruncarea suliţei, în cadrul Jocurilor Parasport România
VIDEO | Real Sociedad – Celta Vigo 0-0. Ionuţ Radu a avut parade de zile mari şi a fost desemnat omul meciului VIDEO | Real Sociedad – Celta Vigo 0-0. Ionuţ Radu a avut parade de zile mari şi a fost desemnat omul meciului
Transfer interesant în Superliga! Rafael Brito, mijlocaş crescut de Benfica, aproape să semneze Transfer interesant în Superliga! Rafael Brito, mijlocaş crescut de Benfica, aproape să semneze
După şase ani la Arsenal, Gabriel Martinelli a semnat cu Al-Hilal. O nouă tranzacţie uriaşă în fotbalul saudit După şase ani la Arsenal, Gabriel Martinelli a semnat cu Al-Hilal. O nouă tranzacţie uriaşă în fotbalul saudit
”Este un caz pierdut”. O nouă ţeapă luată de Dan Şucu la Rapid? | VIDEO EXCLUSIV

”Este un caz pierdut”. O nouă ţeapă luată de Dan Şucu la Rapid? | VIDEO EXCLUSIV
Karen Khachanov produce surpriza la US Open! L-a eliminat pe numărul 4 ATP în turul II de la US Open Karen Khachanov produce surpriza la US Open! L-a eliminat pe numărul 4 ATP în turul II de la US Open

Record naţional stabilit de Octavian Tucaliuc la aruncarea suliţei, în cadrul Jocurilor Parasport România

Atletism Publicat de Daian Cutu astăzi, 00:36
mail-share icon Email

Primele două zile ale Jocurilor Parasport România 2026 au adus primele titluri ale competiţiei şi unul dintre rezultatele de referinţă ale acestei ediţii: Octavian Tucaliuc a stabilit un nou record naţional la aruncarea suliţei, în clasa F12, cu o performanţă de 56,12 metri, pe Stadionul „Iolanda Balaş Soter”.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38219/22693785/1/tucaliuc.jpg

 

Rezultatul vine la mai puţin de un an după Campionatele Mondiale de Para Atletism de la New Delhi 2025, unde Tucaliuc s-a clasat pe locul 6, cu 53,56 metri, cea mai bună performanţă personală a sa la acel moment. La Bucureşti, sportivul român şi-a îmbunătăţit rezultatul cu 2,56 metri, stabilind astfel un nou record personal. Tucaliuc a reprezentat România şi la Jocurile Paralimpice Tokyo 2020, unde s-a clasat pe locul 7 la aruncarea suliţei.

”56,12 metri înseamnă un nou record naţional şi cea mai bună performanţă personală pentru Octavian Tucaliuc. Este cu peste un metru peste reperul care i-ar fi permis calificarea la Jocurile Paralimpice Paris 2024 şi este un rezultat care îi permite acum să privească cu şi mai multă încredere spre Jocurile Paralimpice Los Angeles 2028.

Mai sunt doi ani de muncă până acolo, însă astfel de performanţe confirmă că direcţia este cea bună. Exact asta ne dorim de la Jocurile Parasport: să le oferim sportivilor competiţii în care să crească, să îşi depăşească propriile performanţe şi să îşi construiască drumul spre marile competiţii internaţionale”, a declarat Eduard Novak, preşedintele Comitetului Naţional Paralimpic.

Jocurile au debutat la 1 septembrie, Ziua Sportului Paralimpic în România, cu întrecerile de tenis în scaun rulant de la Centrul de Tenis al Federaţiei Române de Tenis. Ionuţ Filişan a câştigat proba de simplu masculin, în faţa lui Mihai Gaiţă şi Ciprian Anton, iar Cristina Deac s-a impus în proba feminină.

Ionuţ Filişan şi Mihai Gaiţă au câştigat împreună şi proba de dublu, urmaţi de perechea Ciprian Anton/Alexandru Cebotari şi de Cristina Deac/Gigi Pungă.

Competiţiile de para atletism desfăşurate în 2 septembrie pe Stadionul „Iolanda Balaş Soter” au cuprins probe de 100 m, 200 m, 800 m şi 1.500 m, săritura în lungime şi în înălţime, precum şi probe de aruncare a suliţei, discului şi greutăţii, în multiple clase sportive.

 

mail-share icon Email
viewscnt

Atletism

Ultimele articole Toate articolele