Ultima oră
VIDEO | Napoli - AS Roma 2-2. Încă un derby spectaculos în Serie A VIDEO | Napoli - AS Roma 2-2. Încă un derby spectaculos în Serie A
S-au stabilit semifinalele Cupei României la baschet masculin S-au stabilit semifinalele Cupei României la baschet masculin
Daniela Toth şi Delia Folea nu au reuşit să se califice în manşa a doua la sărituri cu schiurile pe trambulina mare, din cadrul JO 2026 Daniela Toth şi Delia Folea nu au reuşit să se califice în manşa a doua la sărituri cu schiurile pe trambulina mare, din cadrul JO 2026
Craiova a rupt blestemul şi a bătut-o pe FCSB, iar Sorin Cârţu nu s-a abţinut: „În sfârşit!” | EXCLUSIV Craiova a rupt blestemul şi a bătut-o pe FCSB, iar Sorin Cârţu nu s-a abţinut: „În sfârşit!” | EXCLUSIV
”A trebuit să suferim, să alergăm”. Filipe Coelho a gestionat perfect dueul cu FCSB ”A trebuit să suferim, să alergăm”. Filipe Coelho a gestionat perfect dueul cu FCSB
Vali Creţu, supărat pe arbitrajul de la meciul cu Craiova. ”Te ciupesc” Vali Creţu, supărat pe arbitrajul de la meciul cu Craiova. ”Te ciupesc”

”Regele Klaebo” a devenit cel mai titrat sportiv la JO de iarnă din toate timpurile

Sporturi Publicat de Daian Cutu ieri, 19:00
mail-share icon Email

Norvegianul Johannes Klaebo şi-a consolidat palmaresul duminică, el câştigând a noua medalie de aur olimpică la schi fond şi devenind cel mai titrat sportiv la JO de iarnă din toate timpurile, relatează Reuters.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38128/22348832/1/kla.jpg

 

Norvegia a câştigat aurul la schi fond ştafetă 4 x 7,5 km masculin.

Cele nouă medalii de aur îl plasează în faţa conaţionalilor şi colegilor săi schiori de fond Marit Bjoergen, Bjoern Daehlie şi biatlonistul Ole Einar Bjoerndalen, care au câte opt titluri olimpice fiecare.

„A fost plăcut să împart primul loc cu ei timp de câteva zile, dar este şi mai plăcut să fiu pe primul loc. Este o reuşită importantă şi va dura ceva timp până să realizez acest lucru”, a declarat Klaebo.

A noua medalie de aur a lui Klaebo îl plasează la egalitate cu şase mari campioni olimpici, printre care finlandezul Paavo Nurmi şi sprinterul american Carl Lewis. Încă una l-ar urca pe locul al doilea în clasamentul all-time al tuturor Jocurilor Olimpice – de iarnă sau de vară –, dar ar mai avea de parcurs un drum lung pentru a-l depăşi pe înotătorul american Michael Phelps, care domină clasamentul cu 23 de medalii.

Klaebo ar putea câştiga a zecea medalie în zilele următoare, cu o victorie fie în ştafeta masculină de miercuri, fie în cursa clasică de 50 km de duminica viitoare.

Klaebo, în vârstă de 29 de ani, care locuieşte în Trondheim, Norvegia, participă la a doua sa Olimpiadă. Bunicul său, în vârstă de 83 de ani, care este şi antrenorul său, se afla în tribune la Stadionul de schi Tesero când acesta a câştigat medalia de aur duminică.

„Este ceva pentru care a muncit foarte mult”, a declarat Klaebo. „Este antrenorul meu de când aveam 15 ani şi am muncit foarte mult pentru asta.”

Klaebo este numărul unu în clasamentul Cupei Mondiale, iar la Jocurile Olimpice i-a învins pe concurenţi cu un avans suficient de mare încât să treacă linişte linia de sosire şi să salute publicul.

mail-share icon Email
viewscnt

Sporturi

Ultimele articole Toate articolele