Nicolae Stanciu este tot mai aproape de revenirea în SuperLiga, iar lupta pentru semnătura internaţionalului român se dă între Universitatea Cluj şi FCSB.
Citește și

Mijlocaşul poate negocia deja cu alte cluburi, fiind în ultimele luni de contract cu Dalian Yingbo.
Adi Popa, fost coleg al lui Stanciu la FCSB, vede însă o favorită clară în această cursă: U Cluj. Dorinţa fotbalistului de a reveni în România şi de a fi mai aproape de Alba Iulia, oraşul natal, ar putea cântări decisiv, mai ales că ardelenii îi pot oferi, potrivit lui Popa, „un mediu liniştit” în această etapă a carierei.
„Studenţii” au confirmat deja că negocierile sunt avansate, în timp ce FCSB încearcă să dea lovitura cu fotbalistul care, în urmă cu nouă ani, era transferat la Anderlecht pentru aproximativ 10 milioane de euro.
”Cred că se va duce la U Cluj. E ardelean, e mai aproape de casă, are familia, are toate acolo, are autostradă acum până la Alba, sunt foarte mulţi foşti colegi de-ai lui.
E un mediu liniştit unde pe final să poţi să joci de plăcere, să fii apreciat pentru că am văzut şi la Nistor, şi la Chipciu, şi la majoritatea jucătorilor care au mers acolo, iar rezultatele vorbesc de la sine”, a spus Adi Popa, pentru PRO TV şi Sport.ro.
- 1,8 milioane de euro este cota lui Nicolae Stanciu
