Citește și

Marius Şumudică (55 de ani) s-ar fi înţeles cu CFR Cluj! Antonio Folha a fost dat afară de Nelu Varga după eşecul cu Tromso din Gruia, 0-5 în prima manşă a turului trei preliminar din Conference League.
Marius Şumudică a mai pregătit-o pe CFR Cluj între iunie şi august 2021, după ce nici măcar nu a fost lăsat de patronul Nelu Varga să între în baza de pregătire din Gruia!
- Antrenorul român a câştigat un campionat şi o Supercupă a României cu Astra. Ultima experienţă în România a fost la Rapid.
Bogdan Cosmescu a reacţionat surprins la vestea că Marius Şumudică ar urma să ajungă la CFR Cluj. Comentatorul de la Prima Sport nu înţelege alegerea antrenorului, ţinând cont de situaţia financiară a clubului din ultima perioadă şi a ironizat decizia lui Şumudică: „Probabil că s-a plictisit acasă!”.
Silviu Tudor Samuilă: ”Primul gând când auzi vestea revenirii lui Şumudică la CFR?
Bogdan Cosmescu: Că nu poate să fie adevărat, nu înţeleg niciun motiv pentru care te-ai duce la CFR având în vedere situaţia financiară! Bani nu prea sunt, vor să vânda toţi jucătorii, tu de ce te-ai duce?! Probabil că Şumudică s-a plictisit acasă!
Silviu Tudor Samuilă: Păi... Ai înţeles de ce s-a dus Pancu vara trecută?
Bogdan Cosmescu: Nu a fost aceeaşi situaţie şi Pancu a avut mai multe de demonstrat decât Sumudică. La fel ca la fotbalişti şi antrenorii trebuie să îşi calculeze paşii, dar probabil s-a plictisit acasă”.
Marius Şumudică a mai antrenat următoarele echipe: Rapid, Inter Gaz Bucureşti, Progresul, Farul Constanţa, Gloria Bistriţa, Kavala, Astra, FC Braşov, FC Vaslui, U Cluj, Al Shaab, Concordia Chiajna, Kayserispor, Al Shabab, Gaziantep, Caykur Rizespor, Yeni Malatyaspor, Al Raed, Gaziantep şi Al-Okhdood.
