Ultima oră
Scoţienii au ieşit la atac: ”Ianis Hagi nu poate fi tratat mai rău de atât!”

Scoţienii au ieşit la atac: ”Ianis Hagi nu poate fi tratat mai rău de atât!”
Gigi Becali a văzut noul look al lui Octavian Popescu şi a luat o decizie radicală, chiar cu o zi înaintea meciului cu PAOK Gigi Becali a văzut noul look al lui Octavian Popescu şi a luat o decizie radicală, chiar cu o zi înaintea meciului cu PAOK
Cartonaşul roşu primit de Bruno Fernandes la meciul Manchester United-Tottenham a fost anulat

Cartonaşul roşu primit de Bruno Fernandes la meciul Manchester United-Tottenham a fost anulat
Simona Halep va participa la Transylvania Open în 2025. Mesajul sportivei

Simona Halep va participa la Transylvania Open în 2025. Mesajul sportivei
Pep Guardiola, cucerit de fotbalistul lui Manchester City: ”A jucat la adevăratul său nivel!”

Pep Guardiola, cucerit de fotbalistul lui Manchester City: ”A jucat la adevăratul său nivel!”
OFICIAL | Fotbalistul cu 175 de meciuri în Bundesliga a semnat cu PAOK OFICIAL | Fotbalistul cu 175 de meciuri în Bundesliga a semnat cu PAOK

Simona Halep revine la Transylvania Open în februarie 2025!

Tenis Publicat de Daian Cutu astăzi, 11:05
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38122/21752029/1/transylvania-open-wta-250-2025-2.jpg

 

 

Simona Halep, cea mai iubită jucătoare de tenis a României din toate timpurile, a confirmat prezenţa sa la Transylvania Open WTA 250, care se va desfăşura între 1 şi 9 februarie 2025, la BTarena din Cluj-Napoca. Simona Halep, un simbol al sportului românesc şi una dintre cele mai apreciate jucătoare din circuitul WTA, a anunţat cu entuziasm că va participa la ediţia de anul viitor.

Simona Halep: ”Salutare dragilor! Cu mare bucurie vă anunţ că o să joc la Transylvania Open, în perioada 1-9 februarie 2025. Abia aştept să ne revedem în Cluj-Napoca, la BTarena, şi vă aştept pe toţi în sală. Va fi magic!”

Fanii tenisului vor avea în sfârşit ocazia să o vadă pe Simona Halep în acţiune la Cluj-Napoca, după ce, din cauza restricţiilor pandemice, nu au putut fi prezenţi la prima ediţie a Transylvania Open din 2021. Atunci, Simona a ajuns în finala jucată cu Anett Kontaveit, o primă ediţie a turneului încărcată de emoţii puternice atât pentru Simona, cât şi pentru fanii care au urmărit meciul de acasă. De data aceasta, in 2025 ei o vor putea susţine live, din tribune.

Pe lângă prezenţa Simonei Halep, alte jucătoare românce de top precum Ana Bogdan, finalista ultimei ediţii a turneului, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse, au confirmat participarea la Transylvania Open 2025.

Patrick Ciorcilă, director Transylvania Open WTA 250: „Este nemaipomenit că Simona Halep va reveni la Transylvania Open! Alături de Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse, avem o listă impresionantă de jucătoare care vor face ca Transylvania Open 2025 să fie unul dintre cele mai spectaculoase evenimente sportive din România!”

Bilete early bird şi opţiuni Half-Day pentru sesiunile de seară

Biletele early bird pentru Transylvania Open 2025 vor fi disponibile începând de miercuri, 2 octombrie 2024, ora 14:00, şi pot fi achiziţionate online, de pe site-ul oficial transylvaniaopen.ro. O noutate pentru această ediţie este introducerea biletelor Half-Day, pentru sesiunile de seară, disponibile de luni până joi, începând cu ora 17:00. Această iniţiativă le permite fanilor care nu pot participa întreaga zi să se bucure de meciurile de seară, într-o atmosferă electrizantă.

Preţurile pentru biletele early bird sunt foarte accesibile, începând de la 45 de lei pentru biletele Full-Day în primele zile ale turneului şi 35 de lei pentru biletele Half-Day. Pentru meciurile din sferturi, semifinale şi finala turneului, care vor avea loc vineri, sâmbătă şi duminică, vor fi disponibile doar bilete Full-Day, preţurile speciale ajungând până la 145 de lei pentru finala din 9 februarie.

Ca şi în anii precedenţi, accesul în zilele de calificări va fi gratuit, însă este necesar un bilet cu valoare 0, care poate fi obţinut de pe site-ul oficial al turneului, în luna ianuarie a anului viitor.

Cea mai recentă ediţie a Transylvania Open a avut loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, între 3-11 februarie 2024. Meciurile s-au jucat indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare au concurat la meciurile de simplu, şi 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA şi premii în valoare de 250.000$. Câştigătoarea marelui trofeu din acest an a fost Karolina Pliskova, fost lider mondial şi cap de afiş al turneului din Cluj-Napoca. Ea a jucat finala cu Ana Bogdan, favorita numărul 8 a competiţiei.

Despre Transylvania Open WTA 250

Transylvania Open este organizat de aceeaşi echipă care face evenimentele: Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România, Urban Playfield şi Biletul de Sănătate. Turneul care are loc în Cluj-Napoca este cea mai importantă competiţie de tenis feminin din România şi face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reuneşte jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiţie intensă în BT Arena din Cluj-Napoca şi a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250! Cu o creştere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România şi în lume.

 

mail-share icon Email
viewscnt

Tenis

Ultimele articole Toate articolele