
Dinamo trece prin momente foarte dificile din punct de vedere financiar, dar Ciprian Marica nu este surprins să constate acest lucru. Fostul atacant al naţionalei României şi actualul acţionar principal al echipei Farul Constanţa spune că se aştepta ca echipa să ajungă în acest punct.
Citește și
Marica apreciază că, fără un acţionariat numeros, lucrurile nu pot merge în direcţia bună. Dacă un club este deţinut de un singur om, e greu să păstreze un nivel de investiţii ridicat. La primele probleme, cum este cazul necalificării lui Dinamo în play-off, apar primele incertitudini.
”Nu am dubii că Dinamo nu este o echipă iubită şi că fanii nu se implică, dar acesta este un exemplu şi un exerciţiu pentru ei: să vadă că lucrurile nu sunt aşa se simple. Pentru a conduce un club, mai ales unul ca Dinamo, ai nevoie de foarte mulţi bani.
Cu o sută de mii de euro sau cu două sute de mii de euro şi încă cincizeci de mii în ultima perioadă, cât au reuşit să strângă, nu este suficient la un club ca Dinamo. Cu aceşti bani, Dinamo nu trăieşte decât o lună. Cred că fanii ar trebui să aibă mai mult îngăduinţă şi cred că este un test şi pentru ei… să realizeze şi să conştientizeze că este nevoie de mai mult de atât!”, a declarat Ciprian Marica la TVR Sport.
ADPD (Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo) a anunţat că a trimis o ofertă concretă, scrisă, pentru achiziţia pachetului majoritar al clubului Dinamo. Suporterii au emis şi un comunicat prin intermediul căruia fac anumite precizări. Deşi la nivelul fanilor au existat mai multe disensiuni (între ADPD şi PCH) acum Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo spune că este momentul să facă front comun pentru cumpărarea clubului.
Negoiţă a anunţat încă de anul trecut că vinde Dinamo pentru o sumă de un leu, dar investitorii au întârziat să vină să preia clubul, întrucât s-a aflat că există datorii foarte mari, de ordinul milioanelor de euro. Acum, fanii par decişi să se implice ei, întrucât problemele financiare se acutizează. Dinamo riscă să nu ia licenţa pentru 180.000 de euro.
