Comisia de Disciplină a FRF a pronunţat sancţiunile în dosarul de trucare a meciului dintre CS Vulturii Fărcăşeşti şi CSM Jiul Petroşani. Pedepsele acumulate ajung la 171 de luni de suspendare şi amenzi de aproximativ 375.000 de euro.
Citește și

Ancheta vizează partida disputată pe 3 mai 2025, în etapa a şaptea din play-out-ul Ligii 3. Vulturii Fărcăşeşti conducea cu 2-0 la pauză, dar Jiul Petroşani a întors rezultatul şi s-a impus cu 3-2, după o repriză secundă care a ridicat numeroase semne de întrebare. În timpul jocului au fost semnalate mişcări suspecte pe pieţele asiatice de pariuri, iar ulterior au apărut şi declaraţii publice care au alimentat suspiciunile privind corectitudinea meciului.
Cazul a fost analizat de Departamentul de Integritate al Federaţiei Române de Fotbal, iar Comisia de Disciplină a decis sancţionarea mai multor persoane implicate. Printre cei pedepsiţi se numără preşedintele şi delegatul clubului Vulturii Fărcăşeşti, membrii staff-ului tehnic, mai mulţi jucători, dar şi preşedintele celor de la Jiul Petroşani.
Sancţiunile aplicate de FRF
- Robert Mihai Dumitru (preşedinte) - suspendare 2 ani şi amendă de 200.000 lei
- Erika Preda, (preşedintele clubului CSM Jiul Petroşani -suspendare o lună şi amendă 10.000 de lei
- Robert Fănuţ Vlăduţoiu (delegat de joc) - suspendare 2 ani şi amendă de 200.000 lei
- Ionuţ Cătălin Bucă (antrenor) - suspendare 1 an şi amendă 200.000 lei;
- Alexandru Opriţa (antrenor) - suspendarea licenţei de antrenor pe o perioadă de 2 ani, suspendare pentru 2 ani şi amendă 20.000 lei.
- Samson Nwabueze - suspendare 1 an şi amendă de 200.000 de lei
- Constantin Fabian Bălăşoiu - suspendare 8 luni şi amendă 100.000 de lei
- Horaţiu Peia - suspendare 1 an şi amendă de 200.000 de lei
- Ionuţ Alexandru Mainerici - suspendare 1 an şi amendă 200.000 de lei
- Robert Mădălin Bubuioc - suspendare 1 an şi amendă 200.000 lei
- Mihai Alexandru Iutalim - suspendare 3 luni şi amendă 20.000 lei
- Gabriel Marin Oiţă - suspendare 1 an şi amendă 200.000 lei
- Leonard Gheorghe Gavril - suspendare 3 luni şi amendă 10.000 lei
- Răzvan Florentin Vulpe - suspendare 1 an şi amendă 200.000 de lei
